Persecuţiile împotriva creştinilor, în primele trei secole, au dus la definirea vieţii ecleziale ca mod clar de existenţă propus posterităţii de către mucenici.

Avem un Dumnezeu în cer Adevărat, Simţitor, Nemincinos şi Viu, Aceluia ne închinăm – este mărturi­sirea Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, măr­turisire ce avea să le aducă martiriul, în anii 303-305, ca cea mai dură confirmare a adevărului mântuirii. Au fost latini de neam şi dregători de cinste în ar­mata împăratului Maximilian. L-au refuzat pe acesta, nevrând să-l însoţească în capiştea idolilor, pentru a le aduce, împreună, închinare. Nu s-au dedublat, nu au acceptat o astfel de mişcare... ecumenică. Şi au fost nişte învingători, asemenea tuturor martirilor, împotriva celui viclean. Au învins prin moarte, după Înviere, cu moartea pre moarte călcând. Diavolul dintru început a vrut să facă din om neom, iar as­tăzi, ca o continuitate a acelei voinţe, vrea să facă din bărbat femeie şi din femeie bărbat. Inversarea rosturilor este culmea amăgirilor sau, aşa cum spunea bunicul, în plină prigoană comunistă, nu mai înţeleg nimic, s-a întors lumea cu fundul în sus. Să stai cu fundul la cer este o minciună existenţială care poate defini extraordinar gradul de dispreţ faţă de viaţă.

Sfinţii Serghie şi Vah, mai înainte de a primi cununa muceniciei, nevrând să lepede dreapta credinţă, au fost dezbrăcaţi de hainele bărbăteşti, îmbrăcaţi în veşminte femeieşti şi purtaţi astfel pe uliţele cetăţii, ca semn de batjocură. Printr-o rânduială doar de Dumnezeu ştiută, moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah se află astăzi în Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.

Importanţa mărturisirii lor constă în faptul că defineşte coordonatele identităţii personale a omului creştin, ca viaţă adevărată, simţitoare, nemincinoasă şi vie, după chipul şi asemănarea credinţei acestuia.

Nu este nimic mai luminos şi mai tare ca adevărul – triumfă Sfântul Ioan Gură de Aur, continuând, după cum nu este nimic mai slab ca minciuna. Adevărul nu se ascunde, nu se teme, nu aspiră la favoarea populară; el este superior tuturor şi a toate, este de nebiruit, adăpostind sufletele care caută frumuseţea.

* * *

După cuvântul Evanghelistului, viaţa este mai mult decât hrana şi trupul, decât îmbrăcămintea (Luca 12,23); de aceea întâlnim câte un bătrân care spune resemnat, dar cu licărire de nădejde în suflet: Ce să fac, mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Iată, la Apus, sublima conştientizare a Răsăritului, orice ordine, şi ca rânduială, şi ca succesiune, începe cu viaţa adevărată. Doar simţind, iubim viaţa. Un om nesimţitor nu poate iubi. A duce o viaţă vie înseamnă a respinge orice formă de iluzionism, a refuza masca pe care egoismul ţi-o zideşte sau alţii încearcă să ți-o impună. Un om viu este un om firesc, adică şi un om credincios, deoarece în credinţa adevărată ni­mic nu este nefiresc.

Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah, prăznuiţi la 7 octombrie, să ne ajute prin pilda mărturisirii lor să ducem o viață adevărată, simțitoare, nemincinoasă şi vie!

(Preotul Sever Negrescu, Prolog din Proloage, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 27-29)