Cea mai probabilă dată a nașterii Sfântului Ioan Rusul este anul 1690. A fost soldat în Armata țaristă a lui Petru cel Mare al Rusiei. În luptele pentru dezrobirea Azofului este făcut prizonier împreună cu mii de alți compatrioți și dus la Constantinopol, iar de aici în ținutul Prokopie, aproape de Cezareea Palestinei, în Asia Mică, și este dat în stăpânirea unui Aga (ofițer superior) turc, care conducea o tabără militară de ieniceri.

Osândit sufletește la dispreț, pentru ura turcilor, el nu este decât un „ghiaur”, un „necredincios” vrednic de aspre chinuri: îl bat cu bețe groase de lemn, îl lovesc cu picioarele, îl scuipă, îi ard părul și pielea capului, îl aruncă în gunoiul grajdului și îl obligă să trăiască cu animalele.

Suportă toate chinurile cu o staruință și o bărbăție vrednică de mirare. Strălucește astfel prețiosul său caracter creștin, luminează asemenea soarelui frumusețea cea dinlăuntru a celui ce din copilărie s-a predat lui Hristos.

Un reazim avea sfântul la toate luptele și o mângâiere în aspra viață a torturilor: se retrăgea la rugăciuni, înghenuncheri, privegheri și se împărtășea pe ascuns, față de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfânta Împărtășanie din fiecare sâmbătă era marea lui odihnă. Știind că i s-a apropiat sfârșitul acestei vieți trecătoare, la 27 mai 1730 l-a înștiințat pe preotul care avea grijă de el, iar acesta i-a adus Sfânta Împărtășanie înlăuntrul unui măr pe care îl scobise. S-a împărtășit acolo în grajd pentru ultima dată. Sfântul Ioan a trecut către veșnica bucurie și fericire de îndată ce a primit Preacuratele Taine.

Într-o înfruntare dintre Sultan și Ibrahim al Egiptului, Osama Pașa, trecând prin Prokopie – ca trimis al sultanului, arde sfintele moaște, vrând a se răzbuna pe creștini. Văzând, însă, Sfântul trup mișcându-se în mijlocul focului, turcii s-au îngrozit și au fugit, părăsind acest lucru nelegiuit pe care îl făceau. După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creștinii au împrăștiat cărbunii și cenușa și au găsit trupul sfânt întreg. Nu pățise nimic, era tot mlădios și înmiresmat ca și mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar și de la fum, negreală pe care o păstrează până astăzi.

(Pr. Adrian Giosan)