Sfântul Maslu şi binecuvântarea Sfântului Luca readuc liniștea într-o familie greu încercată
Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Luca pentru vindecarea copilului şi a soţului meu. Sper că Sfântul Luca va mijloci întotdeauna înaintea Domnului şi va vindeca sufletele şi trupurile păcătoşilor robi ai Domnului.
Pе Sfântul Luca Doctorul l-am cunoscut eu şi soţul meu citind cartea cu biografia lui, recomandată de duhovnicul nostru, G. K., preot slujitor al Paraclisului Spitalului Erikos Dinan.
A fost voia lui Dumnezeu să-l cunoaştem pe Arhiepiscopul Luca în perioada spitalizării soţului meu, Kiriakos, la Spitalul Evanghelismos (Buna Vestire), în secţia de transplant de măduvă osoasă. Kiriakos s-a îmbolnăvit în anul 2000 de leucemie. În anul 2006, pe când eram gravidă cu primul nostru copil, boala a recidivat şi a fost nevoie să i se facă transplant de măduvă. Din păcate, la început, transplantul nu a avut rezultatele aşteptate şi doctorii ne-au cerut să îl repetăm după trei luni. În toată această perioadă, soţul meu a fost ţinut în viaţă cu transfuzii de sânge.
Între timp am născut şi pediatrul a observat că fetiţa noastră, unicul nostru copil, nebotezată încă, are microcefalie (anomalie caracterizată prin craniu cu dimensiuni inferioare datelor antropometrice corespunzătoare vârstei, datorită sinostozei premature a suturilor craniene). A consultat-o şi neurologul de copii, care ne-a cerut să aprobăm imediat o operaţie pentru lărgirea fontanelelor. Ne-a informat că, odată cu creşterea pruncului, encefalul va fi apăsat de craniu, având drept consecinţe probleme mentale şi de mişcare ale copilului.
Înţelegeţi că starea noastră sufletească era cel puţin tragică. Ne rugam continuu Domnului Iisus Hristos. Duhovnicul nostru a venit la noi acasă şi a săvârşit un Sfânt Maslu. A adus cu el şi o mănuşă, binecuvântată prin atingere de moaştele Sfântului Luca. Emoţia noastră a fost foarte mare. I-am rugat pe Domnul, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sfântul Ioan Botezătorul şi pe Sfântul Luca să ne miluiască. Pe căpuşorul micuţei noastre fetiţe preotul a pus mănuşa, apoi a pus-o şi pe capul soţului meu.
Duminica următoare urma să o botezăm pe fiica noastră cu numele Maria-Ioana. Toţi eram pregătiţi pentru operaţia de joi. Însă Multmilostivul Domn nu ne părăsise. Marţi am consultat şi un alt neurolog de copii, care a considerat că operaţia nu era necesară. Am mers şi la alţi doctori care, după ce s-au sfătuit între ei, au hotărât să nu fie operată fetiţa şi ne-au asigurat de dezvoltarea ei neurologică normală. Prima minune avusese loc.
În aceeaşi perioadă, soţul meu a făcut analize de sânge, care au arătat că transplantul începea să dea roade. Îndicii sanguini urcaseră. Al doilea transplant a fost deci anulat. A doua minune, numai la o săptămână după Sfântul Maslu şi după binecuvântarea Sfântului Luca!
De atunci au trecut patru luni. Micuţa Maria-Ioana crește normal și sănătatea soţului meu s-a ameliorat. Liniştea a revenit în casa noastră.
Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Luca pentru vindecarea copilului şi a soţului meu. Sper că Sfântul Luca va mijloci întotdeauna înaintea Domnului şi va vindeca sufletele şi trupurile păcătoşilor robi ai Domnului.
D. D., Atena
(Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Sfântul Luca al Crimeei minunile contemporane, Traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, Editura Sophia, București, 2012, pp. 82-84)
Sfânta Anastasia Vindecătoarea dezleagă o tânără de farmecele pe care i le făcuse fostul logodnic
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro