Trei măsuri de făină

Și iarăși Iisus a zis: Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul. (Luca 13:20-21).

Aceasta e alta parabolă tainică ale lui Hristos pe care mulți o găsesc greu de înțeles. Tema actuală, luată din viața de zi cu zi, este simplă și clară. Din cele mai vechi timpuri soțiile s-au ocupat cu brutăria; ele iau făina, o pun în vase, fac dospitura, frământă aluatul și îl coc. Aceasta a fost îndeletnicirea zilnică a femeii casnice în Orient și Apus, timp de mii de ani. Dar nu i-a trecut nimănui prin minte să ia această îndeletnicire simplă ca o înfățișare sau simbol al
Împărăției lui Dumnezeu.

Doar Domnul Iisus Hristos, pentru Care nimic nu era prea simplu sau neimportant, a luat această îndeletnicire gospodărească obișnuită și a folosit-o pentru a explica ceva uluitor și extraordinar. Putea să își înfățișeze Sieși pe propria mamă la lucru.

Voi pune următoarele întrebări cititorului Evangheliei. De ce Hristos a luat drept exemplu femeia, în locul bărbatului, de vreme ce bărbații au fost brutari de-a lungul secolelor? Și de ce drojdia, de vreme ce azima [pâinea nedospită] era folosită în mod uzual? Și de ce femeia a luat trei măsuri, și nu una sau două sau patru? În sfârșit, ce legătura sau asemănare se găsește între stăpânirea lui Dumnezeu și lucrul în bucătărie al unei gospodine?

Dacă acestor întrebări nu le poate fi dat un răspuns, cum putem înțelege parabola? Și încă a le răspunde fără o cheie duhovnicească ar duce doar la alte dificultăți. Toate parabolele tratează cu superficialul, dar ințelesul lor adevărat zace în profunzime. Ele plac ochiului și par îndeajuns de evidente, dar privesc duhul și duhovnicescul.

Aceasta parabolă are o dublă interpretare spirituală. Prima are de a face cu cele trei rase principale ale omenirii, a doua cu cele trei facultăți sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc. Pe scurt, ceea ce este remarcabil și neobișnuit în parabola aceasta este procesul istoric și personal al mântuirii omului.
După Potopul cel Mare, au răsărit din fii lui Noe – Sem, Ham si Iafet – trei rase de oameni, semiții, hemiții și iafetiții. Acestea sunt cele trei măsuri de făină în care Hristos pune drojdia Sa cerească – Sfântul Duh Care însemnează ca El a venit ca Mesia și Mântuitor al tuturor neamurilor și națiunilor omenirii fără excepție. Precum cu drojdia, o femeie poate transforma făina firească în pâine, și Hristos, prin Duhul Sfânt, transformă oamenii firești în copii ai lui Dumnezeu, în viețuitori nemuritori ai Împărăției Cerești. Din această cauză, potrivit învățăturii ortodoxe, sfinții sunt numiți îngeri pământești sau oameni cerești, deoarece, fiind „dospiți” de Duhul Sfânt, nu mai sunt faină obișnuită sau azimi nedospite ce zac pe pământ, ci sunt pâine dospită care s-a înălțat. Potrivit Bibliei, azima era pâinea sclavilor, în timp ce pâinea era pentru cei liberi, copiii lui Dumnezeu. Deci din acest motiv Biserica Ortodoxă folosește pâine dospită la Sfânta Împărtășanie. Procesul dospirii a început în acea primă Duminică a Treimii sau Rusaliile, când Duhul Sfânt a coborât din cer asupra apostolilor. Din acea zi, acest proces a continuat până în ziua de astăzi și va continua până la sfârșitul timpului când totul va fi dospit. Aceasta este, deci, interpretarea istorică a parabolei misterioase despre brutareasă.

Cea de-a doua interpretare este psihologică și personală, și privește cele trei facultăți sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc: intelectul, inima și voința, sau, cu alte cuvinte, puterea de a gândi, puterea de a simți și puterea de a acționa. Acestea sunt cele trei măsuri nevăzute ale sufletului omului lăuntric. Aceste trei puteri fie rămân pe de-a-ntregul nedospite, precum pâinea robilor, sau dospesc cu drojdia ranchiunei și ipocriziei. Prin urmare, Hristos le-a spus ucenicilor săi să se păzească de aluatul fariseilor care este ipocrizia, deoarece este plămadă lumească și omenească, care vlăguiește toate puterile sufletului și îl lasă infirm și bolnav. Dar Hristos Mântuitorul a adus pe pământ un aluat nou pentru a înălța puterile sufletului. Cei ce primesc această nouă plămadă cerească prin Botez în numele Sfintei Treimi sunt numiți fii și fiice ai lui Dumnezeu, moștenitorii Împărăției veșnice. Ei nu vor muri, căci chiar atunci când vor părăsi trupul, vor fi vii și vor trăi veșnic. Acest aluat ceresc îi umple cu lumina gândirii, cu căldura iubirii dumnezeiești și slava faptelor bune. Toate cele trei puteri ale sufletului cresc împreună în armonie, și se înalță către cer, către desăvârșire. Precum Domnul a zis, Fiți, dar voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.

Femeia a fost luată ca model de desăvârșire și nu bărbatul, și Hristos s-a comparat Însuși cu o brutareasă, deoarece femeia ca soție și mamă pregătește pâinea pentru familie într-o manieră iubitoare, pe când brutarul coace pâinea spre a o vinde pentru profit. Tot ceea ce Hristos a făcut pentru omenire a fost făcut din dragoste curată, și prin urmare El se compară cu o brutăreasă. Aceasta e cea de-a doua interpretare, dar ambele interpretări ale parabolei sunt corecte. Înțelesul istoric și psihologic al parabolei este precum un copac rămuros ce crește dintr-o ghindă, pentru că este cu adevarat măreț în amploarea sa istorică și profund în adâncimea sa psihologică.