Sfântul Pahomie, un pelerin smerit către inimile noastre

Una dintre marile încercări ale Sfântului Pahomie, parcă legată de destinul atâtor români, a fost crucea pribegiei printre străini – așezată pe umerii săi de vremurile tulburi și de potrivnici.

În acest an, la data de 14 aprilie, se împlinesc 13 ani de la canonizarea ierarhului moldovean și 296 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Cuviosul episcop de Roman a încercat, de-a lungul vieții sale, să fie un vestitor a lui Hristos într-o lume încercată de instabilitate și sărăcie – dând mărturie despre Acesta prin viața sa pioasă.

Prăznuirea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin de anul acesta este cu totul diferită, întâi pentru că rânduiala liturgică din Săptămâna Patimilor mută sărbătoarea sfântului în a doua zi de Paști dar, mai ales, din cazua încercărilor prin care trecem în această perioadă de pandemie. Însă credem în acest moment de încercare, sfântul atât de cinstit în satul său natal de la Gledin, dar și la Catedrala Arhiepiscopală din Roman și la Schitul Pocrov, va fi un pelerin smerit către inimile noastre.

Una dintre marile încercări ale Sfântului Pahomie, parcă legată de destinul atâtor români, a fost crucea pribegiei printre străini – așezată pe umerii săi de vremurile tulburi și de potrivnici. În luna ianuarie a anului 1717 au năvălit tătarii, ca să-l ajute pe domnul țării, Mihail Racoviță, în luptă cu cei nesupuși. Deși împilat de biruri și sărăcie, după un an neroditor, ploios și rece în care nu s-a făcut mai nimic, poporul  Moldovei a fost cu totul asuprit. Fiind iarnă mare și omeți mari, nu s-au putut ascunde bieții oameni și tătarii s-au umplut de robi, de animale și de tot ce se putea lua. Cu greu a reușit fostul episcop de Roman, retras ca stareț la Schitul Pocrov, să scape fugind în Transilvania. În călătoria sa de peste munți a ajuns tocmai la Lvov – probabil în una dintre bisericile românești din acest frumos oraș medieval – unde a sărbătorit Sfintele Paşti.  După o pribegie de cinci luni cu multă trudă și scârbă, pentru scurt timp s-a întors la Pocrov, mulțumind lui Dumnezeu Cel care plătește păcătoşilor cu dreptate şi cu milă. A pornit din nou în pribegie, găsind adăpostire în Lavra Peșterilor din Kiev unde, după șapte ani, în data de 26 aprilie 1724, s-a mutat la ceruri, păstrând în inimă dorul de țară și de schitul pe care l-a închinat Maicii Domnului la Pocrov.

Pahomie, încă din tinerețe, și-a început drumul în căutarea lui Hristos cu multă osteneală, purtând în suflet înstrăinarea de locul  nașterii și de cei dragi, iar mai apoi despărțirea de locul pustniciei sale și de ucenici. Din ținutul natal al Bistriței transilvane a trecut munții nădăjduind să afle liman duhovnicesc la Mănăstirea Neamț. Aici, în anul 1697 a primit din mâna starețului Ioan chipul îngeresc, îndemnându-și sinele și mai mult spre cultivarea virtuților.  Parcă prevestindu-i mai dinainte pecetea pribegiei, pe când de abia își aflase tihnă în rugăciune, armate străine au năvălit în Moldova, ocupând Mănăstirea Neamț și locurile dimprejur. Astfel, soborul mănăstirii, purtând Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Fecioarei, a fost silit să meargă la Schitul Strâmba din ținutul Tutovei, unde a stat vreme de trei ani. Viețuirea sa virtuoasă, cât și hărnicia și priceperea l-au vădit pe monahul Pahomie ca fiind vrednic de slujirea preoțească, iar în anul 1702 a fost așezat ca stareț al Mănăstirii Neamț. Deși era foarte tânăr, nu s-a lăsat cuprins de gânduri înalte și a renunțat în scurt timp la conducerea mănăstirii, preferind să caute mai degrabă îndrumare spirituală sau să găsească mărturii vii din cele ce a citit în învățătura Sfinților Părinți. Astfel, și-a îndreaptat pașii spre Kiev, unde alături de faimoasa Lavră a Peșterilor se afla Academia duhovnicească întemeiată de Mitropolitul Petru Movilă. Uimit de mulțimea sfintelor moaște adăpostite în cele două galerii de peșteri, dar și de viețuirea asceților din mănăstirile kieviene, ieromonahul Pahomie a petrecut aici aproape doi ani. În mod providențial, în orașul Cernigov, un important centru spiritual și cultural nu departe de Kiev, a avut o întâlnire cu Mitropolitul Dimitrie al Rostovului care îi va marca întreaga viață.

Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, cunoscut pentru râvna cu care a luptat pentru ridicarea culturală a clerului, dar mai ales pentru dragostea de a scrie viețile sfinților, a fost foarte legat de Eparhia Cernigovului.  Aici și-a desfășurat timp de 20 de ani activitatea sa duhovnicească de predicator, scriitor și stareț înainte de a fi fost hirotonit arhiereu. Deși în cele mai cunoscute biografii ale mitropolitului de Rostov nu se găsește nicio informație legată de vreo călătorie la Cernigov după anul 1704, totuși Pahomie consemnează întâlnirea pe o carte primită de la acest ierarh: „Această carte mi-a dăruit-o sfinţia sa Dimitrie Mitropolitul Rostovului din Ţara Moscului şi este scrisă de cinstita mână a sfinţiei sale, căruia îi zic Gură de Aur, ca şi Sfântului Ioan Gură de Aur; şi este izvor de învăţătură, viaţă sfântă, din gura sfinţiei sale. Şi mi-a dăruit-o mie, ieromonahului Pahomie, în cetatea Cernigov, că umbla de învăţa pe toţi cuvânt de mântuire. Şi am fost mai multe zile cu sfinţia sa la masă, ascultându-i învăţătura sfântă. Şi m-a întrebat: Ce doreşte inima ta? Şi i-am spus că doreşte să petreacă  viaţa cu tăcere în pustie. Şi a binecuvântat din toată inima şi mi-a zis: Domnul să fie cu tine, să umple dorul tău! Anul 7212 [1704]”.

În anul 1902, cercetătorul rus Aleksandr Iațimirsky a descoperit la Schitul Pocrov această carte cu un conținut ascetic (extrase din Pateric), alături de un jurnal de călătorie al Sfântului Pahomie în Rusia Mică, între anii 1704-1706. Tot în biblioteca schitului a regăsit și cărțile despre care pomenea Episcopul Pahomie în testamentul său trimis de la Kiev – dar multe dintre ele s-au  pierdut în timp.

Însă despre vizita la Cernigov a Mitropolitului Dimitrie vorbesc și alte însemnări. Una dintre ele se găsește pe un Îndrumar pentru tipografii din Lvov, din 1691, dăruit Mănăstirii Troițk-Ilinsk: ,,I se dăruiește ieromonahului Maxim de Cernigov-Elețk pentru binecuvântare, de la arhiereul de Rostov și Iaroslavl, Dimitri Savici, în a 22-a zi din februarie anul 1704”. Din această însemnare se poate deduce  că această vizită a fost una de scurtă durată – între 7 ianuarie, de Crăciun, și 29 februarie, când începea Postul Mare.

Încă nu se cunosc împrejurările care l-a determinat pe Sfântul Dimitrie să călătorească de la Rostov la Cernigov într-o perioadă în care desfășura o activitate intensă în eparhia sa. Însă sensul tainic al întâlnirii Sfântului Pahomie cu Sfântul Dimitrie îl întrezărim în puterea duhovnicească a binecuvântării pe care a primit-o: Domnul să fie cu tine, să umple dorul tău! Din clipa aceea, Pahomie a purtat în sine nestinse lumina minții și pacea inimii.

De la același autor

Ultimele din categorie