Născut în Tebaida, Sfântul Pavel a fost învățat de părinții săi să iubească dreapta credință. După moartea acestora, a moștenit multă avere împreună cu sora lui, iar cumnatul, fiind lacom, plănuia să îl dea păgânilor spre chinuire și să îi ia bogățiile. În vremea aceea erau împărați Deciu și Valerian, creștinii fiind torturați din princina credinței lor în Hristos, așa că Sfântul Pavel a lăsat moștenirea și a fugit în pustia Egiptului, preferând să rămână sărac, dar cu Dumnezeu, decât bogat și slujitor idolilor. A găsit o peșteră în care avea și apă și și-a petrecut toată viața acoperindu-se cu frunze și mâncând finice, fiind primul viețuitor al pustiei. Doar la prânz venea un corb și îi arunca o jumătate de pâine, iar acest lucru s-a petrecut vreme de 70 de ani.

În ziua în care Sfântul Antonie a ajuns la Sfântul Pavel Tebeul, corbul a aruncat o pâine întreagă, ca să aibă amândoi hrană, iar pâinea s-a rupt singură, de la mijloc. Sfântul Antonie îl găsise pe Sfântul Pavel după ce s-a rugat cinci ani ca să îi arate Domnul un părinte cu viață sfântă. Auzind glas de sus, Sfântul Antonie a mers trei zile prin pustie și ar fi de dat de fiare cu înfățișare omenească, fiind povățuit de acestea pe ce cale să apuce mai departe. După trei zile de umblat, o leoaică i-a arătat locul în care se găsea peștera Sfântului Pavel Tebeul. Deși acesta nu a vrut inițial să îi deschidă ușa Sfântului Antonie ‒ despre care știa și el de la Dumnezeu că va veni ‒, după o zi de rugăminți și lacrimi s-a îndurat să se lase văzut și i-a povestit viața sa. Atunci i-a mărturisit Sfântului Antonie că el știa de multă vreme despre viața pe care o petrecea acesta în pustie și ar fi dorit să slujească împreună Domnului, dar acum era prea bătrân și știa că Sfântul Antonie a ajuns, de fapt, ca să îi îngroape trupul, căci urma să moară în scurt timp.

Sfântul Antonie s-a tulburat, dar l-a ascultat pe bătrân și a plecat la mănăstire ca să aducă o mantie și să îi acopere trupul, iar pe când se întorcea a văzut deja în văzduh cum sufletul Sfântului Pavel era condus spre ceruri de cete îngerești, soboare ale prorocilor și ale apostolilor. I-a găsit în peșteră trupul care arăta de parcă ar fi fost viu și așezat la rugăciune, dar care era fără de suflare. Doi lei au venit răcnind de durere și au săpat groapa Sfântului Pavel, iar apoi s-au dus la Sfântul Antonie și îi lingeau mâinile și picioarele, de parcă ar fi cerut binecuvântarea lui. Poruncindu-le să plece, fiarele au fugit în pustie, iar Sfântul Antonie l-a îngropat pe Sfântul Pavel care trecuse la cele veșnice la vârsta de 113 ani.