Originar din Egipt, Sfântul Pimen a mers în pustia Sketis la vârsta de 15 ani, ca să îi regăsească pe cei șase frați ai săi, iar un bătrân i-a prezis că va deveni îndrumător al unei turme mari. Scăpând masacrului barbarilor mazici, cei șapte frați au mers apoi la Terenuthis, pe malurile Nilului. Aflându-se despre înțelepciunea lui, Sfântul Pimen era căutat de către toți pustnicii care aveau nevoie de un cuvânt de învățătură. Din multa lui smerenie, sfântul nu dădea niciodată cuvânt de învățătură în prezența fratelui său mai mare, deși era mai iscusit, așa cum refuza și să mai spună cuvântul său, dacă un alt bătrân dăduse deja unul.

Venind o dată mama lor să îi vadă, cei șapte frați au fugit de la fața ei, și pe când plângea aceasta la ușa chiliei lor, Sfântul Pimen i-a transmis că mai bine îi vede pe lumea cealaltă, decât pe aceasta, iar femeia a plecat cu bucurie. Petrecând în nevoințe, precum un mort în mormântul său, fără a se lega de oameni, vorbea doar dacă era un folos duhovnicesc din aceasta, iar fraților săi le acoperea greșelile, ca și Domnul să le acopere pe ale sale.

În timpul unei vizite, deși nu știa grecește, a vorbit în această limbă pentru ca frații să nu plece fără folos de acolo, explicându-le că firea moale a apei o biruiește pe cea tare a pietrelor. La scurt timp după adormirea Sfântului Arsenie cel Mare, Sfântul Pimen a trecut în pace la Domnul, lăsând în urma sa o colecție neprețuită de cuvinte.