Omul arțăgos îndură el însuși un mare chin de la duhul cel rău. El suferă acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să știe aceasta și să se roage pentru sufletul chinuit al șefului său, și atunci Domnul, văzând răbdarea lui, îi va da lui (subordonatului) iertarea păcatelor lui și rugăciunea neîncetată. E mare lucru în fața lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc și te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îți va da harul Lui, și tu vei cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt și atunci vei suporta cu bucurie toate întristările pentru El, și Domnul îți va da să iubești lumea întreagă și vei dori fierbinte binele pentru toți oamenii și te vei ruga pentru toți ca pentru un singur suflet.

Domnul a poruncit: „Iubiți pe vrăjmași“ (Mt 5, 44), și cine iubește pe vrăjmași se aseamănă Domnului; dar nu e cu putință să iubești pe vrăjmași decât prin harul Duhului Sfânt și de aceea, de îndată ce cineva te-a supărat, roagă-te lui Dumnezeu pentru el și atunci îți vei păstra în sufletul tău pacea și harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva șefului tău și-l vei înjura, vei ajunge tu însuți arțăgos ca și el și se va împlini pentru tine cuvântul Proorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi și cu cel îndărătnic te vei îndărătnici“ (Ps 17, 29). Astfel, este greu pentru un începător să-și păstreze pacea dacă starețul său are un caracter urât. A trăi cu un astfel de stareț este o mare cruce pentru un începător; el va trebui să se roage pentru stareț și atunci își va păstra pacea sufletească și trupească.

Iar dacă ești un șef și trebuie să judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roagă-te ca Domnul să-ți dea o inimă milostivă, pe care o iubește Domnul, și atunci vei judeca cu dreptate; dar dacă vei judeca numai după fapte, atunci vei greși și nu vei plăcea Domnului. Trebuie să-l judeci pentru ca omul să se îndrepte și trebuie să-ți fie milă de orice suflet, de orice făptură și de toată zidirea lui Dumnezeu și să și ai întru toate conștiința curată, și atunci în sufletul și mintea ta va fi multă pace. Să trăim în pace și iubire, și Domnul ne va asculta și ne va da tot ceea ce-i vom cere și ne e de folos. Duhul Sfânt se arată în iubire. Așa grăiește Scriptura și arată experiența.

E cu neputință ca sufletul să aibă pace dacă nu vom cere cu toată puterea de la Domnul să ne dea puterea de a iubi pe toți oamenii. Domnul știa că, dacă nu vom iubi pe vrăjmașii noștri, nu va fi pace în suflet, și de aceea ne-a dat porunca: „Iubiți pe vrăjmașii voștri“. Dacă nu vom iubi pe vrăjmași, atunci vom avea uneori în suflet o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmași, pacea rămâne în suflet ziua și noaptea. Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfânt; nu ți-o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îți va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreșit întristarea se va abate grabnic și asupra sufletului tău. Dacă îți vine un gând spurcat, alungă-l de îndată, și atunci îți vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-l primești, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu și nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.

Dacă îți tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmașul și vei câștiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îți faci voia ta, ești deja biruit de vrăjmaș și urâtul va chinui sufletul tău. Cine are patima iubirii de avuții nu poate iubi pe Dumnezeu și pe aproapele; mintea și inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogății și nu este în el duh de căință și zdrobire pentru păcate, și sufletul lui nu poate cunoaște dulceața păcii lui Hristos. […]

Păstrați harul lui Dumnezeu: cu el viața e ușoară, totul se lucrează bine după Dumnezeu, totul e plin de dragoste și bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu și merge ca printr-o grădină minunată în care trăiește Domnul și Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu și Îl iubesc prin mintea lor; la fel și omul după minte e ca un înger. Fericiți cei care ziua și noaptea se îngrijesc să placă Domnului ca să se facă vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experiență și simt harul Duhului Sfânt.

Harul nu vine așa încât sufletul să nu-l cunoască și, când pierde Harul, sufletul tânjește cu putere după el și-l caută cu lacrimi. Dacă niște părinți și-ar pierde copilul lor preaiubit, cum l-ar mai căuta peste tot ca să-l găsească. La fel îl caută pe Domnul și sufletul care iubește pe Dumnezeu, dar cu mult mai multă neliniște și tărie, așa încât nu-și poate aduce aminte nici de părinți, nici de cei dragi. Slavă Domnului că ne dă să înțelegem venirea harului și ne învață să cunoaștem pentru ce vine harul și pentru ce se pierde. Sufletul celui ce păzește toate poruncile va simți întotdeauna harul, chiar dacă e numai puțin, Dar el se pierde ușor pentru slava deșartă, pentru un singur gând de mândrie. Putem să postim mult, să ne rugăm mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom cădea în slavă deșartă, vom fi asemenea unui chimval care răsună, dar înăuntru e gol (1 Cor 13, 1). Slava deșartă face sufletul gol pe dinăuntru și e nevoie de multă experiență și de o îndelungată luptă pentru a o birui. În mănăstire am cunoscut din experiență și din Scripturi vătămarea slavei deșarte, și acum, ziua și noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hristos. Aceasta e o știință mare și necontenită.

Războiul nostru e și crud, și greu, și simplu totodată. Dacă sufletul iubește smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmașilor noștri și ia toate întăriturile lor. În lupta noastră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea cu grija să nu ne lipsească munițiile și proviziile. Munițiile sunt smerenia noastră, iar proviziile, Harul Dumnezeiesc; dacă le pierdem, dușmanii ne biruiesc. Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri: pentru cei smeriți, dimpotrivă, el este ușor pentru că ei îl iubesc pe Domnul, iar El le dă o armă puternică: harul Duhului Sfânt, de care vrăjmașii noștri se tem fiindcă îi arde cu focul lui.

Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cele rele și gândește că toți oamenii sunt buni și Domnul îi iubește. Pentru acest gând smerit, Harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: „Milostiv este Domnul“.

Dar dacă osândești, murmuri și-ți place să-ți faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău va sărăci și vei spune: „Domnul m-a uitat“. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smerești, și pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră însă cu ușurință în sufletul smerit și îi dă pacea și odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toți și de aceea o preamăresc cerul și pământul; și oricine se smerește va fi preamărit de Dumnezeu și va vedea slava Domnului. […]