Sfântul Spiridon salvează un copil aflat în pragul morții
Seara, la ceasul când s-a citit paraclisul, micuțul care până atunci rămăsese fără grai, a deschis ochii, a îngăimat câteva cuvinte și și-a întins mâinile spre mama sa. Medicii care erau de față au rămas înmărmuriți, iar micuțul, după o scurtă convalescență, s-a făcut perfect sănătos.
În Marienbad în Austria, în vara anului 1937, își petrecea vacanța de vară familia Afentouli de neam din Terghestis.
Într-o zi, fiul lor de zece ani, împreună cu un prieten al său, au ieșit pe poarta grădinii hotelului lor pentru a traversa de cealaltă parte a drumului, unde era o cofetărie. A alergat și nu a fost atent că venea un automobil cu mare viteză. Șoferul nu a putut opri, l-a lovit pe micuț, a trecut pe lângă el și a fugit.
La spitalul unde a fost transportat micuțul rănit, s-a constatat fracturarea osului cranian frontal, cu scurgere de materie cenușie. Diagnosticul specialiștilor craniologi, care au fost chemați de familie, era fără nici o nădejde. Bunica dinspre mamă, Maria, soția lui Spiridon Marmoras, care era din Corfu și care se întristase foarte mult, până aproape să-și piardă mințile, a trimis telegramă în Corfu să se deschidă racla Sfântului Spiridon și să se facă paraclis pentru salvarea nepoțelului ei. Seara, la ceasul când s-a citit paraclisul, micuțul care până atunci rămăsese fără grai, a deschis ochii, a îngăimat câteva cuvinte și și-a întins mâinile spre mama sa. Medicii care erau de față au rămas înmărmuriți, iar micuțul, după o scurtă convalescență, s-a făcut perfect sănătos.
„Atingerea de părintele o simțeam ca pe ceva real” – povestea unei vizite minunate a Părintelui Cleopa
Vindecarea unui muribund de către Sfântul Ioan Rusul
Traducere și adaptare:Sursa:http://www.apologitis.com/gr/ancient/agios_Spyridon_k.htmSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro