Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei (1)

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei (1)

Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

Glasul 1

Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmos: Întru adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În pământul celor blânzi ajungând, părinte, ca un blând şi milostiv şi curat făcându-te, îmblânzeşte furtuna stârnită asupra inimii mele; ca întru Dumnezeiască linişte fiind, să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lucrări Dumnezeieşti curăţindu-ţi sufletul, părinte, cu chip Dumnezeiesc te-ai făcut, Sfinte Spiridon şi te-ai îmbogăţit cu Lumina Cea Preastrălucitoare a Dumnezeiescului Duh. Pentru aceasta luminezi pe cei ce cu toată curăţia te fericesc pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De la turme, ca pe un alt David, luându-te Ziditorul, păstor mai presus de toţi te-a pus pe tine turmei celei cuvântătoare, strălucind cu nevinovăţia şi cu nerăutatea înfrumuseţându-te, cuvioase părinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Fecioară, Curată, te rog, luminează-mi şi sfinţeşte-mi cugetul şi sufletul, risipind norii nepriceperii mele şi din întunericul păcatului scoţându-mă; ca după datorie să te fericesc.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe piatra credinţei...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-ţi mintea cu nepătimirea şi înfrumuseţând-o cu Dumnezeiasca smerenie, ai primit darurile Duhului, ca să alungi duhurile şi să dezlegi bolile celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine preasfinţite.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe începătorul răutăţii, şarpele, omorându-l, ai călcat în picioare năravul iubirii de argint şi miluind pe cel lipsit, ierarhe, ai prefăcut cu sfinţite rugăciuni şarpele în podoabă de aur, părinte cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suitu-te-ai în muntele nepătimirii, intrat-ai în norul adâncii cugetări a celorDumnezeieşti şi pe lespedea inimii tale ai primit Legea cea mântuitoare, ca un preasfinţit şi ca un slujitor de aproape al Stăpânului tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecă rănile sufletului meu, luminează-mi mintea cea întunecată de nepăsare, Dumnezeiască Mireasă, ca să cânt: nu este nimeni fără de prihană ca tine, cea cu desăvârşire fără de prihană şi afară de tine nu este nimeni curat, Stăpână.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de cărbunii Preacinstitului Duh, ai ars materia patimilor cea lesne arzătoare, fericite; şi cu strălucirile cele de foc ale faptelor tale celor bune, Sfinte Spiridon, lumea ai luminat.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Femeia cea moartă întrebată fiind, cuvânt ţi-a dat ţie, părinte şi cu poruncile tale s-au oprit curgerile râurilor. Că te-ai arătat făcător de minuni, fericite, har Dumnezeiesc primind.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-ţi îmboldirile trupului, de Dumnezeu insuflate, morţi ai sculat cu grăirea ta cea de viaţă făcătoare. Pentru aceasta te rog, părinte, înviază şi sufletul meu cel omorât.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Proorocii au vestit de mai înainte adâncul Tainei tale, cel necuprins cu mintea, că numai tu Însăţi ai născut, Preacurată, pe Cel cu neputinţă de înţeles, Care S-a Întrupat, pentru mi­lostivirea cea nespusă.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminarea celor ce zăceau...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râul darurilor celor ce sunt întru tine adapă toată inima, cuvioase, dăruieşte tuturor sănătate din destul şi pe toţi îi deşteaptă spre Slava lui Dumnezeu, Cel Ce te-a preamărit pe tine şi te-a cinstit cu tot felul de faceri de minuni.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, fericite, împăratul pământesc te-a cunoscut lămurit slugă dreaptă a Împăratului Ceresc şi plin de Dumnezeiescul har, când ai venit la dânsul tu, marele doctor, arătat de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmat-ai, părinte, obiceiului lui Avraam cel iubitor de străini, deschizând tuturor intrările casei tale, făcându-te tuturor toate şi purtând grijă de cei din primejdii, Sfinte Spiridon, Fericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prunc Tânăr ai născut nouă, Fecioară, pe Cel mai înainte de veci Născut din Tatăl Cel fără început; pe Care roagă-L, ca pe Fiul şi Dumnezeul tău, să Se milostivească de cei ce din suflet te vestesc pe tine, Preacurată, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte tină a fost socotit aurul de tine, cel ce cu nepătimirea ai strălucit mai mult decât aurul şi te-ai îmbogăţit, cuvioase, cu darurile cele cu totul de aur ale Duhului.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu suflet curat slujind Stăpânului tău, cuvioase, te-ai bucurat de mulţimea Oştilor îngereşti, care slujeau împreună cu tine, preasfinţite, cu glasuri nemaiauzite.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta cea preamărită, preaînţelepte, te-a făcut în lume mărit, părinte. Pentru aceasta bucurându-ne, săvârşim Dumnezeiasca ta pomenire şi te lăudăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai Desfătat decât cerurile a fost pântecele tău, Ceea ce nu ştii de bărbat, încăpând pe Dumnezeu Cel Neîncăput Preacurată Fecioară, cu totul Lăudată.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic Dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi Dumnezeiasca iertare.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neprefăcătoria lui Moise, blândeţea lui David şi neprihănirea lui Iov, cel din Avsitida, câştigându-ţi, ai ajuns locaş Duhului, preasfinţite, cântând: Cel Ce eşti Binecuvântat şi Preaslăvit!

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rouă din cer a picat pe capul tău, în vremea secerişului, prevestind prin semne viitorul; că Dumnezeu a preamărit, precum a zis Dumnezeiasca ta pomenire, sfinţind pe credincioşi, prin mijlocirea ta.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu te-a preamărit, fericite, că soborul părinţilor a ţinut seamă de cuvintele tale, pe care cu credinţă le-ai adus; iar acestea au arătat în chip vădit nebun pe Arie şi au nimicit împotrivirea lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Viţă ai odrăslit cu cuvânt de negrăit, Fecioară, Strugurele Cel Nelucrat, Care izvorând vin, veseleşte pe oameni şi ridică toată tulburarea celor cumplite.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Cuptorul cel cu foc...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stins-ai cuptorul patimilor cu ploile cele îndestulătoare şi Dumnezeieşti ale Dumnezeiescului Duh şi ai izvorât rouă care alină arşiţa neputinţelor, tuturor celor ce aleargă la tine totdeauna cu credinţă, Părinte Fericite Spiridon, Prealăudate.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără de răutate, drept, blând, milostiv şi răbdător, primitor, plin de dragoste de străini, ierarh preasfinţit şi cu evlavioasă înţelepciune împodobit ai fost, cuvioase. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe femeia cea moartă de demult, întrebând-o, părinte, cuvânt ţi-a dat ca şi cum ar fi fost vie. O, minune uimitoare! O, har pe care l-ai dobândit, cu viaţă îngerească fiind împodobit, vrednicule de laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecă patimile inimii mele cu milostivirea ta, Prealăudată; împacă mintea mea, sufletul meu luminează-l şi îndreptează-mă bine a umbla pe cărări mântuitoare, ca pururea să te măresc pe tine.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Fiul Părintelui...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lămurit ai propovăduit pe Fiul Părintelui, Cel fără de început, Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi împreună Veşnic, deosebindu-te în mijlocul de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi astupând gurile celor fărădelege, ierarhe preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Soare prealuminos, podoaba părinţilor, lauda preoţilor şi împreună locuitorule cu îngerii, cu rugăciunile tale învredniceşte de Lumina Cea Neînserată pe cei ce săvârşesc acum cu bucurie pomenirea ta cea de lumină purtătoare.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieştile Locaşuri, Cetatea cea Cerească şi adunarea cea veselă a celor ce prăznuiesc, au primit cu glas de bucurie sfinţitul tău suflet, cel cu fapte bune împodobit, preafericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marea Taină a naşterii tale celei mai presus de minte, de Dumnezeu Dăruită, uimeşte pe îngeri, mângâie adunarea cuvioşilor, veseleşte pe Sfinţii Părinţi, care Dumnezeieşte te laudă pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

De la staulul oilor fiind ales a fi ispravnic al Bisericii lui Hristos, cu iarba dreptei credinţe ai hrănit-o pe ea şi cu cuvintele tale, alungând lupii mincinoasei credinţe, ai câştigat, Sfinte Spiridon, strălucirea de păstor aşezat de Dumnezeu. Pentru aceasta, ai întărit, cu înţelepciunea Duhului, credinţa în mijlocul purtătorilor de Dumnezeu părinţi. Ierarhe fericite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

A lui Avraam iubire de străini având şi nerăutatea lui Iacob, nevinovăţia lui Iov, bunătatea lui Moise şi blândeţea lui David, vas al Duhului cu totul luminat, după vrednicie te-ai arătat, Sfinte Spiridon. Pentru aceasta ca şi Ilie ai trimis pământului ploaie şi curgerile râurilor cu darul, ca Elisei, le-ai oprit, ierarhe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

Ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat şi Locaş al Mângâietorului cu totul fără prihană, pe mine cel ce sunt locaş necurat, plin de fărădelege, care întru cunoştinţă demonilor batjocură m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaş luminat prin fapte bune, Ceea Ce eşti, Curată, de Lumină Primitoare. Alungă-mi negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus mă învredniceşte şi de Lumina Cea Neînserată, cu rugăciunile tale.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
23 Noiembrie