După Ioan Scărarul, omul însurat asemănător este celui ce are mâinile şi picioarele legate, căci dacă încă ar vrea să meargă în călugărie, nu poate. Al doilea, de păstorirea oilor celor cuvântătoare ale lui Dumnezeu eşti îndatorat, pe care lesne şi în voia soartei a le lăsa nu este fără primejdie. Al treilea, în viaţa ta de mirean, după o atât de strânsă şi îndelungată legătură şi puţin de nu s-a prefăcut într-o firească deprindere, încă şi înrădăcinata dragoste obişnuită către nevastă şi copii, încă şi slăbiciunea pentru lume şi a celor ce sunt în firea lumii, a le lăsa pe ele nu este, se prea poate, cu uşurinţă. Aflându-te dar în aceste împrejurări, cum te vei putea dezlega din stânjenitoarele legături şi din greutate să ieşi?

Mai întâi, preaiubite, urmează ca tu cu acea de Dumnezeu dăruită ţie ajutoare (nevastă) să ţii sfat duhovnicesc, să ai a ei învoire în această lucrare. Al doilea, pe copiii tăi să-i pui la cale după lege şi după Dumnezeu. Al treilea, care este dintre toate cel mai însemnat, de la Prea Sfinţitul Arhipăstor să ceri binecuvântare pentru un asemenea sfânt lucru, dacă încă Duhul Sfânt îi va insufla în inimă pentru aceasta. Enoriaşilor tăi să le alegi pe măsura ta un preot iscusit, că cel ce seamănă pentru binecuvântare, pentru binecuvântare va secera. Şi astfel, rânduindu-ţi lucrarea ta, va fi gândul tău către călugărie şi neclintit.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, p. 29)