Aud despre marea voastră durere pentru sfârşitul neaşteptat al fiului vostru M. N. şi îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră. Din cauza slăbiciunii omenești este imposibil ca să nu fie cuprinși de tristețe părinții lipsiți prematur de singurul lor fiu, la o vârstă atât de fragedă, la o asemenea vârstă înfloritoare.

Însă noi nu suntem ca păgânii, care nu au nici o nădejde în viaţa viitoare, ci suntem creştini, care avem o mângâiere plină de bucurie şi după moarte nădăjduim să primim fericirea viitoare veşnică.

Acest gând îmbucurător ar trebui să vă împuţineze mâhnirea, să vă aline marea dumneavoastră tristeţe, pentru că deşi aţi fost lipsiţi pentru un timp de fiul dumneavoastră, iarăşi îl veţi putea vedea în viaţa viitoare. Veţi putea să vă uniţi cu el acolo, unde niciodată nu vă veţi mai despărţi. Doar că trebuie să luaţi măsurile cuvenite în acest sens: în primul rând, să pomeniţi sufletul lui M. la Jertfa cea fară de sânge, la citirea Psaltirii şi la rugăciunile voastre particulare; în al doilea rând, să faceţi pentru sufletul lui şi milostenie, după puteri.

Toate aceste îi vor fi folositoare nu doar răposatului dvs. fiu M., ci şi vouă înşivă. Cu toate că moartea lui v-a cauzat o mare suferinţă şi întristare, însă această durere poate să vă întărească şi mai mult în viaţa creştină, în binefacerea creştină, în aşezarea creştină a duhului. Tot ceea ce Dumnezeu îngăduie să ni se întâmple este doar spre binele nostru.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 92)