Născut în Bârlad, din părinți de neam bun, în secolul al XVI-lea, Sfântul Rafail a fost atras de iubirea de Dumnezeu pe care o aveau nevoitorii din Mănăstirea Agapia și a luat hotărârea de a păși pe calea monahală. Însingurându-se în inima muntelui, sfântul a petrecut în liniște și rugăciune neîncetată, ajungând să fie povățuitor al obștii. Făcător de minuni, Sfântul Rafail a trecut la cele veșnice, iar trupul i-a fost apoi dezgropat, fiind găsit în bună mireasmă și slavă. Așezat spre închinare, a fost sărutat inclusiv de Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei.

Ucenic al Starețului Eufrosin, Sfântul Partenie s-a nevoit în muntele Scaunele, ziua recitând din Psaltire și lucrând la coșuri, iar noaptea rostind rugăciunea inimii. Ațipea doar puțin, când obosea, și mânca doar seara câteva legume fierte cu pâine. Numit în rândul egumenilor Agapiei, Sfântul Partenie avea grijă ca ucenicii săi să nu fie lipsiți de scrierile Sfinților Părinți, având darul tămăduirii și al izgonirii duhurilor rele și îndrăzneală în rugăciunea către Dumnezeu. După moarte, fiindu-i găsit trupul nestricat și făcător de minuni, a fost pus spre închinare.