Apostolul neîncetat se ruga. Căci în toate ce le făcea şi i se întâmplau, atârna cu nădejdea de Dumnezeu.

De aceea, toţi sfinţii când se aflau în necazuri se rugau neîncetat, ca să dobândească aptitudinea dragostei.

Și de aceea zicea Apostolul: «Deci cu dulceaţă mă voi lăuda întru neputinţele mele, ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos» (II Cor. 12, 9); iar puţin mai departe: «Când sunt slab, atunci sunt tare» (II Cor. 12, 10).

Dar vai nouă, netrebnicilor, că am părăsit calea Sfinţilor Părinţi, şi de aceea suntem pustii de orice rod duhovnicesc”.

(Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, suta a doua, cap. 26, în Filocalia, voi. II, p. 36)