Depinde ce înțelegem prin sinceritate. Dacă sinceritate înseamnă „autenticitatea” aceea, în care spunem ce gândim, nu e necesară, dăunează foarte mult. De exemplu, vine ea gâfâind la întâlnire și bucuroasă, și tu, „sincer” cu ea îi spui: „Vai de mine, ce rău arăți!”. Asta nu este sinceritate. Și nici să-i spui unui bolnav că: „Mi-a zis doctorul că mai ai două luni și mori”, nu este sinceritate. Sinceritatea strict necesară în prietenie este să fii sincer valorii, să fii sincer, fidel prieteniei, să pui prietenia mai sus, să-ți fie mai de preț decât principiile tale și părerile tale și ce gândești acum. Pentru că altminteri, în mod sincer îi spui: „Sunt în stare să-mi dau viața pentru tine.”. Și la fel de sincer, peste două luni îi spui: „M-am plictisit mortal.”. Ești sincer, nu? Așadar, nu aceasta este sinceritatea, ci aceea de a te întreba mereu și mereu: „Doamne, îmi vei da Tu puterea să stau lângă omul ăsta până la moarte? Te rog, dă-mi puterea asta!”. Și-atunci există șansa să trăiți sinceritatea pe care am aflat-o la o doamnă care-mi spunea: „Măicuță, așa-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-am măritat cu soțul pe care-l am! Știți, e așa de dificil că nimeni n-ar putea să-l iubească în afară de mine!”. Iată un model de sinceritate!