Text și context

Dialogul cu tânărul bogat e urmat de cel al Mântuitorului cu doi dintre ucenicii săi. După ce încearcă să le vorbească despre pătimirea Sa, fără a fi înțeles, e interpelat de doi dintre ucenici, respectiv Iacov și Ioan. Sunt, probabil, delegați de către cei din ceată spre a schimba subiectul. Cei doisprezece nu sunt fericiți să-L audă vorbind despre propria Sa moarte, răstignire, prigonire, ori de complotul liderilor religioși ai vremii împotriva Lui. Preferă mai degrabă ipostaza eroică a Sa. Îl iubesc mai degrabă când face minuni, ori le vorbește despre o lume ideală, fie ea și eshatologică, decât atunci când le aduce mereu înaintea ochilor chestiuni precum sfârșitul Său. E de presupus că nu îi dau prea multă crezare și că o privesc mai degrabă ca pe o toană a Învățătorului. Vor înțelege abia târziu, după Înviere, adevărul celor spuse.

Șederea de-a dreapta și de-a stânga

Cei doi Îl abordează direct: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine... Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. Întrucât solicitarea lor e una nerealistă, li se răspunde printr-o întrebare: „Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” Fără să știe exact ce presupune aceasta, cei doi răspund afirmativ. Iisus le proorocește că așa va fi și le mai spune că: „a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit”.

Slujirea

Cuvintele Sale stârnesc rumoare în cercul restrâns al următorilor direcți. Cei zece ar vrea și ei locuri de cinste în Împărăție. Se simt discriminați și încep să cârtească. Ca atare, Învățătorul e nevoit să se explice. Le arată că viziunea Lui despre lume e una nițel diferită. Că structurarea socială, ierarhizată, nu reprezintă mare lucru pentru El. Că adevărata măreție e noblețea sufletească. Și că profilul adevăratului lider nu este dat de ploconelile care i se fac, nici de vreo anumită particularitate de natură vestimentară, ori de frica pe care i-o poartă supușii. Felul în care știe să-i slujească pe cei de lângă el reprezintă criteriul de referință. Împărăția lui Dumnezeu nu va fi, așadar, una a fricii, ci a dragostei și a empatiei. În răspăr cu orânduiri mai vechi sau mai noi. Modelul ei îl oferă însuși Hristos. De altfel, aceasta este concluzia relatării evanghelice: „Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”.

În loc de concluzii

Concentrat în partea de final a narațiunii, mesajul relatării Sfântului Marcu e unul simplu și actual. Nu în laudele, de multe ori false, ori interesate, ale celor din jur stă măreția unui om care conduce cu adevărat. Nici în statutul său social, ori în funcția pe care o ocupă vremelnic. Adevărata lui valoare e legată de chestiuni intrinseci, aflate în legătură neîntreruptă cu sufletul. De modul în care știe să-i slujească pe cei din jur. Astăzi, când nevoia de acest lucru e una tot mai acută, resimțim valoarea și perenitatea mesajului pe care-l transmite Domnul. Câtă nevoie ar avea societatea și lumea în care trăim de lideri ghidați de principii precum ajutorarea celorlalți, nu de oameni puși pe căpătuială! Ca atare, dacă vrem să arătăm că am înțeles ce ne-a spus El aici trebuie să slujim pe aproapele. Cu dragoste iubitoare. Să-i fim sprijin la greu. Să-L înțelegem când lumea toată l-ar respinge. Să-i oferim posibilitatea să crească alături de noi, conștienți fiind că prin aceasta creștem noi înșine. Îndrăzniți!