Dumnezeu Îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor Sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cât trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El necontenit.

O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului în Dumnezeu o bucurie de nedescris şi din pricina iubirii lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.

O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar nu se găseşte decât la îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă, trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.

Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti sunt cunoscute numai în Duhul Sfânt.

Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat iubirea Domnului, iar dulceaţa iubirii lui Dumnezeu ne-a făcut să uităm pământul.

Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.

Cine a încercat-o, o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne părăseşte şi pentru un gând desfrânat ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam după izgonirea din Rai.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 8)