Smoothie pentru detoxifierea renală
Rinichii au una dintre cele mai importante funcții din organism, cea excretoare, adică eliminarea substanțelor dăunătoare sau inutile, atât cele produse de către organism, cât și cele preluate din mediul exterior.
Astăzi vă prezentăm o rețetă delicioasă ale cărei ingrediente sunt următoarele:
- jumătate de cană de merișoare
- jumătate de lămâie
- un centimetru de ghimbir curățat și dat pe răzătoarea mică sau tăiat mai mărunt
- o cană cu apă plată
- o linguriță cu miere de albine organică (opțional).
Cu ajutorul unui blender mixați toate ingredientele până obțineți consistența dorită și savurați!
Această rețetă este benefică și pentru a preveni și grăbi vindecarea infecțiilor urinare.
Notă: Persoanele care se află sub tratament medicamentos cu aspirină sau warfarină nu vor consuma merișoare, produse derivate sau care au în compoziția lor merișoare.
*****
Merișoarele au efect antibacterian, antibiotic, antireumatismal, antioxidant, energizant, tonic, scad nivelul de colesterol, topesc kilogramele în plus, întăresc sistemul osos, dinții și reduc nivelul de risc cardiac.
Ghimbirul are efect digestiv, vasodilatator, revigorant, calmant, antiinflamator, antiseptic, antibiotic, îmbunătățește circulația periferică deficitară, tratează reumatismul, căderea părului și îngrijește pielea.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro