Atitudini prin care putem preveni o ruptură în cuplu

Obişnuiţi-vă să vă rugaţi lui Dumnezeu în momentul în care aveţi tensiuni şi nemulţumiri în relaţie. Deşi tendinţa de moment este de a apela la ajutorul omenesc sau de a încerca noi să rezolvăm în mod direct problema, adevăratul ajutor vine întotdeauna de la Dumnezeu. În momentul în care vă rugaţi, cereţi înţelepciune de a avea atitudinea cea mai potrivită în perioada tensiunilor, ferindu-vă astfel de o atitudine ironică sau pasiv-agresivă. Este important să deveniţi conştient/-ă că schimbarea nu se întâmplă de la sine, întrucât presupune intenţie şi efort.

S-a constatat că în relaţiile interumane suntem mult mai atenţi asupra trăsăturilor, atitudinilor, comportamentelor celorlalţi. Cu toate acestea, am putea crede că suntem mai predispuşi să îi înţelegem, să fim sensibili la nevoile lor, să fim receptivi la sentimentele pe care aceştia le manifestă. Dacă suntem mai atenţi la propriile reacţii, la modul în care ne raportăm la ceilalţi, putem remarca faptul că atenţia noastră se orientează asupra semenilor noştri mai mult din perspectiva a ceea ce credem noi că aceştia ar trebui să facă sau să reacţioneze în raport cu noi. Cu alte cuvinte, dacă am privi relaţia dintre două persoane conform abordării psihologice ESPERE, ca pe o eşarfă ţinută de fiecare la un capăt, am alege să ne plasăm la celălalt capăt de relaţie, în loc să ni-l asumăm pe al nostru. Este în mod evident mult mai uşor să analizăm neajunsurile celuilalt decât să descoperim propriile atitudini şi comportamente disfuncţionale. Iar aceasta întrucât, în general, procesul de autoanaliză şi de autocunoaştere este dureros şi presupune renunţarea la imaginea ideală pe care fiecare şi-a format-o cu privire la propria persoană şi asumarea tuturor aspectelor personale – plăcute şi neplăcute.

Care este partea mea de responsabilitate în relaţia cu celălalt?

Uneori, în acest demers putem realiza că exact acele aspecte care ne irită cel mai mult la cei din jur, pe care le criticăm cu cea mai mare energie şi convingere, ne caracterizează puternic şi pe noi. De fapt, unul dintre paşii spre autocunoaştere îl reprezintă faptul de a deveni conştienţi, în relaţiile cu ceilalţi, de aspectele pe care le detestăm în mod vădit, care ne provoacă reacţii puternice de respingere, sau de acelea pe care le idealizăm puternic, ajungând aproape să idolatrizăm persoana căreia i le atribuim. Tocmai aceste aspecte, pe care suntem dispuşi să le vedem şi să le analizăm la alţii, de fapt reprezintă o oglindă a noastră, a acelor caracteristici care sunt fie prea deranjante, fie prea valorizante pentru a le putea accepta şi recunoaşte la propria persoană.

De asemenea, pe lângă recunoaşterea şi acceptarea atitudinilor, comportamentelor şi emoţiilor, este importantă asumarea responsabilităţii acestora în raport cu ceilalţi. Aceasta ar presupune o schimbare a accentului de la „ce ar putea să facă celălalt în raport cu mine, pentru a mă simţi eu mai bine în relaţia cu el/ea”, la o atitudine de tipul „care este partea mea de responsabilitate în relaţia cu celălalt; cum îl/o afectează anumite atitudini ale mele; ce pot eu să fac, de la capătul meu de relaţie, pentru a îmbunătăţi această relaţie”. Această abordare sănătoasă, asumată, responsabilă presupune interdependenţă şi contact autentic cu semenii, diferind în mod esenţial şi de atitudinea co-dependentă – „mă simt vinovat, direct răspunzător de stările celorlalţi” sau de atitudinea independentă – „nu mă interesează decât propria stare de bine; ceilalţi să se descurce cum pot cu reacţiile mele, este problema lor”.

În cadrul cuplului, atitudinea de a ne plasa la celălalt capăt al relaţiei, a ne încăpăţâna să analizăm doar greşelile partenerului/partenerei, fără a ne asuma şi noi propria responsabilitate, poate înscrie relaţia pe un făgaş distructiv. În timp, reproşurile reciproce, făcute în momente în care partenerii „simt că nu se mai poate aşa, că ceva trebuie să se schimbe”, poate conduce în timp la un dialog al surzilor, în care cei doi nu se aud, dat fiind faptul că deja au formulate în minte schimbările pe care celălalt trebuie să le facă. În astfel de situaţii, a căuta de care parte este dreptatea înseamnă a se transpune relaţia într-un registru de luptă, de confruntare.

Schimbarea nu se întâmplă de la sine

Există câteva atitudini prin care putem preveni o ruptură, uneori definitivă, în cadrul cuplului, prin aprofundarea nemulţumirilor şi frustrărilor.

În primul rând, obişnuiţi să vă rugaţi lui Dumnezeu în momentul în care aveţi tensiuni şi nemulţumiri în relaţie. Deşi tendinţa de moment este de a apela la ajutorul omenesc sau de a încerca noi să rezolvăm în mod direct problema, adevăratul ajutor vine întotdeauna de la Dumnezeu. În momentul în care vă rugaţi, cereţi înţelepciune de a avea atitudinea cea mai potrivită în perioada tensiunilor, ferindu-vă astfel de o atitudine ironică sau pasiv-agresivă.

Analizaţi toate aspectele relaţiei într-un mod cât se poate de amănunţit şi stabiliţi un inventar al celor pe care le puteţi ameliora dumneavoastră înşivă, care intră în responsabilitatea dumneavoastră. Ulterior veţi putea stabili cu uşurinţă un plan cu atitudinile şi comportamentele dumneavoastră pe care doriţi să le schimbaţi, îmbunătăţiţi. Este important să deveniţi conştient/-ă că schimbarea nu se întâmplă de la sine, întrucât presupune intenţie şi efort. De asemenea, deveniţi receptivi la schimbările partenerului/partenerei, mulţumindu-i pentru efort, arătându-i că le apreciaţi. Ar fi un gest de autosabotare şi de sabotare a relaţiei dacă aţi conştientiza doar aspectele care vă nemulţumesc şi aţi trece cu vederea schimbările pozitive, chiar dacă de mică amploare.

De la același autor

Ultimele din categorie