Ca să răspundem la această întrebare, să reflectăm doar la un exemplu: Secularismul. Vorbind despre el și despre originea lui, suntem toți convinși că a venit din afară, tăbărând peste noi. Nici vorbă! El n-a venit din afară, ci din interiorul nostru, din lipsa credinței noastre și a autenticității statutului nostru de creștini. Să ne întrebăm: Ne-a adus și ne aduce cineva, din afară, pe masă, „iepurașul” de  Paști, care n-are nici o legătură cu sfințenia, cu misterul Învierii și cu semnificația ei spirituală pentru noi toți și pentru întregul Univers? Nu! Ci noi alergăm spre tarabe să-l cumpărăm, să-l așezăm pe masa de Paști și să privim la el mai intens decât la flacăra lumânării, gata de mistuire, după ce ne-a picurat intens pe mâna tremurândă, la slujba sfântă, din noaptea tainică de Paști, luminându-ne.

Așa că, nu numai exteriorul trebuie să ne îngrijoreze, ci și interiorul nostru, sau mai ales acesta. Iar aici, în interiorul nostru, noi suntem stăpâni, și doar noi putem să intervenim direct, schimbând acolo, ceva.

În cartea a II-a Paralipomena, cap. 7,13-14, citim cum acest om din interior, în conexiune cu Dumnezeu, părăsind păcatul, poate să înlăture nu numai suferința sa, ci și pe cea a țării sale, abătută asupra pământului străbun, ca urmare directă a rătăcirii lui.

Este vorba despre poporul lui Israel căruia Dumnezeu îi explică motivele pentru care s-au abătut asupra sa nenorociri și pe care El, Domnul Dumnezeu, le-a îngăduit. Între acestea, îndepărtarea de El este amintită ca fiind principala cauză a suferinței colective. Întreg poporul, de la omul simplu până la rege, L-a părăsit pe Dumnezeul cel adevărat, slujind altor dumnezei și nesocotind poruncile și rânduielile Lui.

Îndepărtarea de Dumnezeu înseamnă,  înainte de toate, apucarea pe căi de compromis, de autosuficiență, de rostogolire a sensului în nonsens, a realului în ireal, a virtuții în fărădelege, a adevărului în minciună, a dreptății în nedreptate etc.

Într-o societate, într-o țară, într-o națiune, într-o familie, care l-a părăsit pe Dumnezeu și ale Cărui rânduieli sunt răstălmăcite și ignorate, nu poate fi bine!

Și, în acest sens, haideți, să ne referim puțin la noi, la „rătăcirea” noastră:

• Ni s-a spus și ni se îmbie, să părăsim familia naturală, înlocuind-o cu surogate de familie precum: căsătorii - parteneri de viață, căsătorii de probă, căsătorii consensuale, căsătorii de o zi (Valentine’s day) etc. Și noi am spus și spunem: DA!
• Am scos chipul lui Iisus și cuvântul Lui din școli pentru că așa ni s-a spus, și noi am zis: DA!
• L-am pus pe diavol, în locul îngerilor, pe chipul nevinovat al copilașilor noștri, instaurând sărbători (ex. Halloween) care nu au nimic de-a face cu tradiția multimilenară creștină, și noi am zis și zicem: DA! Nu-mi pot închipui o mamă, cumpărând măști pe care să le pună pe chipul copilașului ei, închipuindu-l pe diavol și nu pe îngerul păzitor!? Și, totuși, se întâmplă!
• Am părăsit Postul, ca act de cinstire a lui Dumnezeu și de invocare a Lui în ajutor în stări de calamnități și nenorociri care se abat asupra poporului, și am pus în locul lui surogate de post, un post artificial, exprimat, adesea, prin cură și diete de slăbire și de înfrumusețare exterioară, a trupului, nu și interioră, a sufletului. Și, astfel, s-a creat o adevărată industrie în spatele postului adevărat, producându-se așa-zise `mâncăruri de post” (pate, brânză, cremvuști, salam, cașcaval etc.), și cu care noi, creștinii, „împodobim” postul nostru.
• Suntem pe cale să înlocuim Religia din școli cu tertipuri educaționale care promovează desfrâul, haosul moral și spiritual în viața copiilor și a tinerilor noștri, și noi nu spunem nimic, sau, Doamne ferește, să spunem DA.
• La Biserică, Duminica, mergem doar 6 din 100, și, astfel, îi spunem comodității, indiferentismului religios, anemiei spirituale: DA! Și exemplele se pot înmulți.

Și-atunci, la ce să ne așteptăm? La nimic altceva, decât la consecințele unei astfel de rătăciri și îndepărtări de Izvorul vieții și de Creatorul universului! Este foarte probabil ca astfel de consecințe să le trăim chiar acum, îngăduite de Dumnezeu, dar nu ca pedeapsă, ci cu scop pedagogic, pentru a ne re-întoarce de pe un drum greșit și a ne oferi șansa re-gândirii statutului nostru de creștini.

Iată ce spune Domnul Dumnezeu, în textul amintit mai înainte: „Dacă voi închide cerul şi nu va ploua, şi dacă-i voi porunci lăcustei să mănânce vegetaţia, şi dacă-n poporul Meu voi trimite molimă, atunci, dacă poporul Meu – cel peste care numele Meu este chemat – se vor smeri şi se vor ruga şi vor căuta spre faţa Mea şi se vor întoarce din căile lor cele rele, Eu voi auzi din cer, şi milostiv voi fi cu păcatele lor şi le voi vindeca ţara” (2 Paral 7,13-14).

Așadar, pentru a coborâ din cer milostivirea Celui Preaînalt peste noi, peste țara noastră, peste lumea întreagă, pentru a ne vindeca de păcate și de rătăcire și a purcede la reînoirea noastră:

• Să ne întoarcem toți la Dumnezeu, de la mic la mare!
• Să părăsim căile compromițătoare și păcătoase ale vieții!
• Să ne rugăm mai mult și mai stăruitor, individual și comunitar! Suntem acum, cu toții, mai mult acasă. Să citim zilnic un Acatist sau Paraclisul Maicii Domnului. Unul să citească, și ceilalți să asculte. Avem, acum, posibilitatea, noi părinții și bunicii, să le vorbim copiilor și nepoților noștri despre rugăciune și despre puterea ei. Acum e timpul să stăm mai mult de vorbă și unul cu altul, dar și împreună, cu Dumnezeu.
• Să citim în fiecare zi un capitol din Sfânta Scriptură, care cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, încărcat de putere: într-o zi, din Vechiul Testament (în special, Psalmii, care întruchipează atât de multă speranță, apoi Profeții, Cărțile Didactice), iar, în cealaltă zi, din Noul Testament.
• Să trecem toți la Post adevărat unit cu ajunare. Desigur, cei, care din motive de sănătate sau din alte rațiuni sincere, nu pot posti, să-l sporească pe cel al „buzelor”, al „ochilor”, al „auzului”, al „doririlor” etc.
• Să părăsim mândria și egocentrismul individual și instituțional și să îmbrățișam smerenia, adică cunoașterea propriilor limite în raportarea la „taina om” și la „misterul creației” și a tot ce ne înconjoară!
• Să avem mai mult respect față de natura înconjurătoare, față de inteligența și legile nescrise după care lumea necuvântătoarelor se conduce, fără deviații de destin, și de la care avem atâtea de învățat etc.!

Acestea sunt unice soluții la care să apelăm acum și în viitor, de la mic, la mare; de la prunc, la cel încărcat de ani; de la sărac, la bogat; de la cel simplu, la cel educat, pe lângă soluțiile cuminți, înțelepte și profesioniste ale autorităților civile, pentru a putea ieși din această încercare și suferință individuală și colectivă, dar și pentru a preveni alte nenorociri viitoare, asemănătoare celei de acum sau, poate, Doamne ferește, și mai grele!

Închei cu îndemnul de a reflecta la o cântare pe care o rostim în Biserică, mai ales, acum, în acest Post al Paștelui: „Cu noi este Dumnezeu! Înțelegeți neamuri și vă plecați... De frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu!”.