Primul deceniu de viaţă familială e o perioadă de construcţie impetuoasă. Soţii îşi şlefuiesc caracterul, rezolvă problemele domestice, clădesc „cuibul” familial, fac copii, se obişnuiesc cu noile rude, pur şi simplu n-au când să se plictisească, să se întristeze şi chiar să se certe. Sunt uniţi de lucrarea comună: construirea tinerei familii.

Totuşi, în această agitaţie continuă lipseşte, din păcate, în mod catastrofal timpul pentru simpla comunicare de la suflet la suflet, iar acesta este un factor foarte important în căsnicie. Comunicând, soţii trebuie deja nu numai să şlefuiască asperităţile propriului caracter, ci şi să se cunoască mai bine unul pe celălalt, să tindă a găsi prin comunicare unitatea de vederi.

Mulţi soţi cred că discuţiile îndelungate, plimbările împreună, manifestările tandre, gesturile romantice au rămas în trecut, că toate acestea sunt atribute ale îndrăgostirii şi ale „lunii de miere” că acum nu mai au când: „O să crească copiii, o să câştigăm bani ca să ne luăm apartament, şi o să comunicăm atunci.” Rezultatul este că atunci când vine perioada de stabilitate, când problemele sunt în general rezolvate şi apare mai mult timp liber, soţii nu mai simt apropierea sufletească dinainte, se plictisesc împreună. Tocmai aceasta este criza – verificarea a ceea ce tânăra pereche a clădit de-a lungul vieţii conjugale.

Viaţa nu trebuie lăsată pe mai târziu: în agitaţia traiului cotidian trebuie să găsim timp pentru comunicare, tandreţe şi mângâiere. Pentru ca „focul iubirii din trecut să nu se stingă niciodată”, el trebuie întreţinut în fiecare zi.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, p. 153-154)