Trebuie să mărturiseşti, cu însăşi gura ta, toate faptele tale cele rele, toate vorbele tale rele şi toate gândurile tale rele. Am zis să-ţi spui păcatele cu însăşi gura ta deoarece, chiar dacă le-ai avea scrise ca să nu le uiţi, totuşi ai datoria să le citeşti tu însuţi duhovnicului tău.

Cei care îşi scriu păcatele şi, după ce au dat duhovnicului ceea ce scriseseră, pleacă fac rău şi greşesc, iar mărturisirea lor nu este desăvârşită. Şi, pe viitor, să înceteze cu acest lucru nepotrivit şi să-şi citească ei singuri înscrisul cu păcatele lor. Mărturisirea să nu se facă din silă sau nevoie, ci de bunăvoie, de la sine, grăind împreună cu David: „Şi din voia mea mă voi mărturisi Lui”. Să nu te asemeni şi tu, în aceasta, împăratului Nabucodonosor, care nu a spus magilor visul pe care l-a avut ca, pe urmă, magii să-l tălmăcească, ci a cerut ca aceia să-i spună şi visul, şi tălmăcirea lui: „Deci, descoperiţi-mi visul şi tâlcuirea lui!” (Daniel 2, 6). Dar tu spune mai întâi visul, adică păcatele tale, şi atunci, auzindu-le, duhovnicul să le îndrepte.

(Ieromonah Ioan Iaroslav, Cum să ne mântuim, Editura Scara, Petru-Vodă, 2005 p. 24)