După război, mulţi răufăcători se adăposteau prin păduri şi făceau multe tâlhării pe la mănăstiri, prădând de mai multe ori Mănăstirea Sihăstria, încât nu ştia Părintele Cleopa, stareţul mănăstirii, ce să mai facă. Atunci a cerut sfatul Episcopului Valeriu de la Mănăstirea Neamţ. Iar blândul episcop i-a spus:

‒ Părinte Cleopa, ştiţi ce să faceţi? Să faceţi privegherea Acoperământului Maicii Domnului în fiecare marţi seara şi să citiţi neîncetat la Psaltire câte două ore, când nu este slujbă, de la stareţ până la ultimul frate! Dacă veţi face aşa, Maica Domnului va îndepărta pe aceşti răufăcători, vă va păzi de tot răul şi vă va binecuvânta cu tot ce aveţi trebuinţă, iar Mănăstirea Sihăstria va fi păzită de orice primejdie!

Într-adevăr, cum a început să se citească la Psaltire ziua şi noaptea şi să se facă privegherea Acoperământului Maicii Domnului, îndată hoţii au dispărut din păduri, fiind prinşi, iar Mănăstirea Sihăstria a fost izbăvită de primejdii, fiind acoperită cu omoforul Maicii Domnului.

Tot în vara anului 1947, din lucrarea vrăjmaşului, oile mănăstirii s-au speriat într-o noapte şi o mare parte dintre ele s-au rătăcit în munţii Sihlei. Zadarnic le-au căutat fraţii, că nu le-au aflat.

După zece zile, au spus de pierderea oilor Părintelui Cleopa. Atunci sfinţia sa a mers cu fraţii în biserică, s-au rugat la Maica Domnului pentru oile pierdute, au făcut câte trei metanii şi au plecat să caute oile în munţi. Apoi, cu mila lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Maicii Domnului, le-au aflat pe toate, fără să se piardă vreuna. După aceea, întorcându-se la mănăstire, au mulţumit Maicii Domnului că au aflat oile pierdute, cu rugăciunile Părintelui Cleopa.

În toamna anului 1947 Părintele Cleopa spovedea lumea ziua şi noaptea, încât nu avea timp nici să mănânce. Iar într-o noapte a venit la ei o femeie deznădăjduită şi i-a spus plângând:

‒ Părinte, stau aici de şase ore şi vreau să mă spovedesc, că am păcate foarte mari pe suflet!

‒ Femeie, sunt obosit. Te rog să vii dimineaţă.

‒ Părinte, dacă nu mă primeşti acum la spovedanie, eu mă duc să mă omor! Uite, am şi o funie la mine! Am făcut păcate foarte mari şi am avortat mulţi copii. Primeşte-mă că nu mai pot răbda!

Atunci Părintele Cîeopa a primit-o la spovedanie, a încurajat-o, i-a dat nădejde de mântuire şi a dezlegat-o de păcatele ei cele grele.

A doua zi, femeia a luat agheasmă mare şi s-a întors liniştită şi împăcată la casa ei.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 745-746)