Viața îi este dată sufletului nu numai pentru el singur, ci și pentru Creatorul său, precum și pentru aproapele său. Eva a fost creată pentru Adam și sufletul său există nu numai pentru ea însăși, ci ea slujește și la întregirea existenței lui Adam. Așadar, starea unui suflet depinde de starea sufletelor ce-l înconjoară și cu care el este într-o legătură oarecare. Căderea Evei se răsfrânge curând și asupra lui Adam. Egoismul nu e natural sufletului, plinătatea vieții sufletului depinde de legăturile sale către Dumnezeu și către semenii săi.

Viața sufletului este intim legată de viața semenilor săi, de aceea nu putem admite ca același duh ce-i însuflețește să nu se influențeze reciproc în bucurie, în întristare și alte stări asemenea.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 363)