Arhimandritul Efrem: Hristos a înviat!

Părintele Macarie: Adevărat a înviat! Bine ați venit, luați loc. Ați venit tocmai de la Sfântul Munte, de la liman, de la liniște. Noi suntem în vâltoare…

Arhim. Efrem: Liniștea este în inima omului.

Pr. Macarie: Da, dar contează și locul. Mai ales că acolo este Grădina Maicii Domnului.

Arhim. Efrem: Sfântul Grigorie Palama a fost un mare isihast. Însă a avut o viață tare neliniștită, tulburată.

Pr. Macarie: Și a ajuns la cea mai înaltă rugăciune. Ne‑a apărat împotriva Apusului.

Arhim. Efrem: Ați fost la Sfântul Munte?

Pr. Macarie: N-am fost.

Arhim. Efrem: Să veniți!

Pr. Macarie: Nu știu, mi se pare că e târziu acum. Eu am vrut cândva, mi-am făcut toate actele să plec și nu s-a putut pentru că nu mi-a dat voie. Da. Ce să facem…

Arhim. Efrem: Părinte Macarie, câți ani aveți?

Pr. Macarie: Șaptezeci și șase de ani. Cum vrea Pronia de sus. Nu prea mă gândeam să ajung vârsta aceasta.

Arhim. Efrem: Și locuiți permanent aici?

Pr. Macarie: Da. Am douăzeci și șapte de ani aici.

Arhim. Efrem: Sunteți și preot slujitor?

Pr. Macarie: Suntem doi preoți și facem cu rândul, cu săptămâna.

Maicile: Din ’90 până în ’95 a slujit aproape cinci ani singur, în fiecare zi.

Pr. Macarie: Nu aveam preot și slujeam. Dar m-a ajutat și Dumnezeu. Ce poate omul dacă nu are ajutor de sus? Asta este.

Arhim. Efrem: Maică Stareță, v-am adus o icoană, Maica Domnului „Mângâietoarea”.

Maica Stareță: Cât este de frumoasă! Ce mare bucurie! Maica Domnului să ne fie ocrotitoare și sprijinitoare pentru mântuirea sufletelor noastre. Sărut mâna! Ce mare bucurie!

Un părinte dela Antim: Părinte Macarie, noi suntem de la Antim. Ce viață trebuie să ducem noi în lume, ca să fim în unitate și în același duh cu părinții de la Athos?

Pr. Macarie: Aveți acolo model pe întemeietor, pe Sfântul Antim, care a întemeiat acea oază acolo. M-am bucurat și mă bucur mereu de câte ori o văd și-mi aduc aminte de mănăstirea aceasta, pentru că a rezistat în timpurile acelea mai grele, în vremea ateismului. A fost un stareț mare, un stareț sfânt. Și a fost un mare dar dat de Dumnezeu nouă românilor, pentru că ne-a ajutat foarte mult. După cum știm, el a murit martir. Și a avut mănăstirea o lucrare foarte mare chiar în timpurile cele mai grele. Am cunoscut-o când eram începător, la 1950. Avea atunci personal bun și se folosea și de părinții de la Teologie care erau acolo cazați și ajutau mănăstirea la slujbă. Așa dragoste aveau încât ne-au mișcat mult pe noi, care atunci eram începători. Am fost acolo cu ocazia examenului de seminar. Ne-a predicat acolo părintele exarh și apoi am mers la Neamț. Antim-ul pentru noi e scump și dorim să fie tot la înălțime, așa cum a fost întotdeauna. Și ne rugăm să ajungă așa cum a fost demult. La Vatopedi câți monahi sunt?

Arhim. Efrem: Șaptezeci și cinci.

Pr. Macarie: Personal bogat. Trebuie să fie foarte fru­mos! Mă gândesc ce rânduială aveți acolo… Parcă aș trăi acolo, cu slujbe frumoase de noapte… Acolo părinții se roagă mult noaptea. Și trebuie să fie o armonie frumoasă… Le doresc ca Dumnezeu să crească personalul, să sporească duhovnicește și să ne ajute și pe noi, cei din valuri de aici. Ducem și noi viața noastră așa după cum suntem chemați.

Arhim. Efrem: E nevoie de multă rugăciune. Să vă rugați pentru noi.

Pr. Macarie: Da, este nevoie. De fapt Sfinții Părinți de acolo erau cei care se ocupau cu rugăciunea și îndrumau mereu numai la rugăciune.

Arhim Efrem: Noi avem pe „Bunicul” nostru, care a fost isihast, Gheron Iosif. Și avem pe „Bătrânul” nostru, Iosif Vatopedinul, care se liniștește lângă mănăstire. Prezența lui ajută foarte mult mănăstirea.

Pr. Macarie: Un om mare, virtuos, ajută foarte mult pe cei mai mici.

Arhim. Efrem: Oricum, trebuie ca și mănăstirile din România să se întoarcă la Tradiția cea veche. Să nu fie chinovii doar în acte, ci adevărate chinovii.

Pr. Macarie: Așa ne luptăm și noi, ne trebuie vreme și posibilități materiale.

Arhim. Efrem: Încet-încet va veni ceasul acela…

Pr. Macarie: Așa nădăjduim.

Arhim Efrem: Eu vă proorocesc că lucrurile vor merge bine! Deși nu sunt prooroc.

Pr. Macarie: Da. Le așteptăm… Când am intrat în monahism, la anul 1950, am zis c-am intrat în rai! Așa era viața pe vremea aceea în mănăstire; mănăstire cu viață de obște, foarte săracă, dar viața mergea de minune. Un stareț bun și un program bun. Dar lucrul acesta s-a pierdut. Acum îl dorim și-l așteptăm…

Arhim Efrem: S-a pierdut pentru păcatele noastre. Sun­tem acum sub canon…

Pr. Macarie: Așa este.

Arhim Efrem: Astăzi, Gheronda, sunt mulți tineri în România care Îl caută pe Dumnezeu.

Pr. Macarie: Da, și ne bucură mult acest lucru. Tineretul nostru, care a fost oarecum dat pe o linie greșită cu credința, s-a întors bine și așteptăm multe de la el.

Arhim Efrem: Maica Domnului nu va lăsa lucrul neîmplinit.

Pr. Macarie: Da, Maica Domnului ne ajută foarte mult.

Arhim Efrem: Iar noi ne rugăm ca pe cei care sunteți acum în vârstă, să vă mai țină încă Dumnezeu aici, pentru că sunteți temelie pentru reînnoirea Bisericii. Pentru că înnoirea vieții Bisericii nu vine de la ierarhi, de la episcopi, ci de la Bătrânii duhovnicești.

Pr. Macarie: Așa este.

Arhim Efrem: Bătrânii sunt „nervii” vieții duhovnicești. Sfântul Pahomie spune că apostolii Bisericii sunt Bătrânii duhovnicești. Vedeți, Bătrânul nostru, „Bunicul” Gheron Iosif, care a adormit în anul 1959, a fost o mare putere și lui i se datorează reînnoirea de astăzi a Sfântului Munte. Astăzi, șase mănăstiri de la Sfântul Munte se trag din această rădăcină. Un om pe care nu-l știa nimeni, care nu se arăta nimănui. Aici mănăstirea aceasta este idioritmică? Și la Vatopedi a fost, vreme de cinci sute de ani, viață idioritmică. A revenit la viața de obște acum zece ani. Oricum, așa cum este la mănăstirea dumneavoastră aici, să facă maicile la chilii ascultare la cea mai mare și toate la maica stareță, e un lucru bun.

Pr. Macarie: La noi mănăstirile au fost toate de obște până când li s-au luat posibilitățile materiale, până la Alexandru Ioan Cuza. Până atunci toate au fost de obște. Mănăstirile aveau posibilități mari: pe lângă faptul că hrăneau personalul, care era foarte mare, îngrijeau și de cei de afară, de mireni. De atunci însă nu s-a mai putut, deși s-au luptat monahii să revină rânduiala de obște. Maicile făceau mereu rapoarte la Mitropolie, să le dea voie să fie de obște. Mulți ani nu le-au aprobat, și când au văzut că nu se poate, le-a dat voie să fie de sine. Iar în timpul nostru au mai rămas de obște unele mănăstiri de maici prin Oltenia, dar acolo au personal redus, nu au putut întreține toate maicile. Monahismul feminin s-a păstrat mai bine în viața de sine, unde se ajutau una pe alta.

Părintele dela Antim: Părinte, povestiți-ne despre unii părinți duhovnicești pe care i-ați întâlnit atunci la început.

Pr. Macarie: Părinți duhovnicești am întâlnit în Moldova. Eu acolo am făcut seminarul trei ani de zile și acolo am cunoscut părinți duhovnicești. Pe unii i-am uitat, pentru că au plecat cu toții la Domnul. Părintele Cleopa, Părintele Paisie, Părintele Varsanufie, erau mulți atunci. Au avut favoarea asta mare să aibă un stareț bun, care i-a crescut astfel, pe Părintele Ioanichie Moroi. A fost un stareț mare și el i-a crescut pe toți. Erau mănăstiri mari, și Neamțu, și Secu, însă aveau Părinți mari, ascunși, nu erau cunoscuți. Erau sfinți, dar se ascun­deau, știau să păstreze bine taina aceasta a duhovniciei. În anul 1950, la Mănăstirea Secu, un coleg al meu de seminar a venit să-mi arate un părinte duhovnicesc de acolo, un Părinte Damian, care numai când l-am văzut mi‑am dat seama că este din rândul celor după Dumnezeu. Avea o nevoință foarte aspră: lucra și toată ziua ajuna și postea. Apoi au fost alții pe care nu i-am prins la mănăstire, căci erau duhovnici la maici. Au fost mănăstiri cu personal foarte duhovnicesc. Mănăstirea Sihăstria a dat cei mai mari duhovnici.

Arhim Efrem: Despre Sihăstria așa știm și noi și așa auzim în Grecia și în Sfântul Munte. Este Sfântul Munte al României. Acum însă nu știu în ce stare se află.

Pr. Macarie: Nici noi nu mai știm, că n-am mai fost acolo de mulți ani… În ’60 am trecut la Căldărușani. Acolo eram casierul mănăstirii. Acolo casierul îl înlocuia pe stareț, așa era acolo. Din cauza lipsei personalului eram și contabil și ghid al mănăstirii. Simțeam nevoia să ies de acolo. Toamna, prin noiembrie, de Sfântul Dumitru, luam vreo douăzeci de zile și fugeam în Moldova, să iau putere. Luam bilet cu circuit închis care costa și puțin și îmi dădea posibilitatea să stau unde voiam. Stăteam la Sihăstria cel puțin opt zile… Părintele Cleopa ne lua cel puțin două-trei zile din cele opt, pe munte. Făceam călătorie pe munte o zi sau o jumătate de zi și tot timpul ne vorbea. Asta ne-a ajutat deosebit de mult. În acele opt zile intram în ascultarea mănăstirii, parcă eram de acolo. Îmi dădea starețul o chilie și intram la slujbe, la ascultare. Asta ne-a ajutat foarte mult, văzând viața îmbunătățită a părinților de acolo.

Arhim Efrem: Este și Părintele Cleopa un sfânt al zilelor noastre.

Pr. Macarie: Da, și ne bucurăm de dânsul foarte mult.

Arhim. Efrem: Mântuirea României va veni de la sfinți! Noi acum, părinte, ar trebui să plecăm. Mai avem de mers pe la Christiana.

Pr. Macarie: Ne bucurăm că ne-ați vizitat! Ne-ați înnoit, după cum se spune, speranța noastră că, uite, sunt părinți mai buni la Sfântul Munte. Noi aici avem lipsă de duhovnici…

Arhim. Efrem: Hristos a înviat!

Pr. Macarie: Adevărat a înviat!

(Cuvânt din Sfântul Munte. Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatopedi, în România, Ediție îngrijită Mănăstirea Oașa, Editura Reîntregirea Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001, pp. 93-99)