Medicamentul din cartof

Cultivat încă din perioada precolumbiană de către incași, cartofii au fost introduși în Europa în jurul anului 1530 de către spanioli, iar în sudul Europei, zece ani mai târziu.

Datorită aportului ridicat de minerale și vitamine, cartoful a fost folosit din vechime pentru tratarea bolilor. Astăzi vă propunem trei metode pentru a vă recăpăta sănătatea cu ajutorul acestei legume, devenită în timp mai puțin apreciată.

  • Cearcăne - spălați bine un cartof mic și dați-l prin răzătoarea mică. Împărțiți în două cantitatea de răzătură obținută și puneți-o între două straturi de tifon steril. Aplicați compresele pe ochi și lăsați să acționeze timp de 15 minute, după care îndepărtați și ștergeți ușor cu o dischetă demachiantă îmbibată în ceai negru, rece. Lăsați să se usuce în mod natural și aplicați o cremă hidratantă, ideal care conține retinol (vitamina A) sau derivați ai acesteia și un factor de protecție solară.
  • Pungi sub ochi - spălați bine un cartof de mărime medie și puneți-l apoi la fiert, după care lăsați la răcit. Când cartoful este călduț, zdrobiți-l și aplicați pasta obținută pe ochi, lăsând timp de 40 de minute să acționeze. Îndepărtați și clătiți cu infuzie concentrată de ceai negru.
  • Mastită - spălați bine doi cartofi și dați-i pe răzătoarea mică. Întindeți răzătura astfel obținută pe două pansamente sterile, pe care le aplicați apoi pe piept. Fixați cu un prosop sau o bustieră mai lejeră și lăsați să acționeze timp de 2 ore. Se fac 3 astfel de aplicații pe zi, timp de 2 zile consecutiv.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

De la același autor

Ultimele din categorie