Cu alte cuvinte, oamenii devin mult mai fericiți atunci când contribuie la bunăstarea și bucuria altora. Sau, cu cât persoanele interogate cheltuiesc mai mulți bani pentru semenii lor, cu atât se declară a fi mai fericite sau, invers, cu cât sunt mai preocupate de propria persoană și sporesc cheltuielile personale, cu atât are mai mult de suferit fericirea lor.

În termeni tehnici, sunt mult mai fericiți cei care fac „cheltuieli prosociale” sau „proactive”, pentru persoane individuale, cunoscute sau necunoscute, direct sau prin intermediul unor fundații și asociații, fie pentru comunitate sau societate. Ajutorul sau sprijinul oferit semenilor poate fi „instrumental”, constând în bani sau bunuri; și „emoțional”, în timp, afecțiune, sfat, sprijin. În limbaj creștin, acestea corespund „faptelor milei trupești” și „faptelor milei sufletești”.

Studiile au observat o legătură interesantă a filantropiei cu mortalitatea, oricare ar fi cauza acesteia. Primirea de ajutor instrumental crește ușor mortalitatea. Însă oferirea acestuia o scade cu 85%. Surprinzător! (Manfred Spitzer, Singurătatea, boala nerecunoscută, traducere din germană de Andra-Octavia Drăghiciu și Alexandra Furnea, Editura Humanitas, București, 2023, p. 194).

Încă din anul 2008, în revista Science a fost publicat un studiu care analiza efectele cheltuirii banilor asupra celui care îi cheltuie. În studiu au fost implicați 632 de americani (dintre care 287 de bărbați), care au fost întrebați cât de fericiți apreciază că sunt. Apoi, li s-a cerut să menționeze câți bani cheltuie lunar pe facturi, achiziții personale, daruri și donații pentru alții. S-a alcătuit astfel un „indice pentru cheltuieli personale” și altul pentru „cheltuielile prosociale”, pentru ­semeni. Interpretând rezultatele, oamenii de știință au constatat că nu exista nici o legătură între cheltuielile personale și fericire, dar aceasta era semnificativă, atunci când era vorba despre cheltuielile pentru alții, mergând până la o amplificare a stării instantanee de fericire, adică în momentul împlinirii faptei respective și chiar mult timp și după aceea, cu peste 40% (M. Spitzer, op. cit. p. 186). De altfel, cercetătorii au constatat că însăși amintirea faptelor bune săvârșite în trecut are capacitatea de a spori starea de bine sufletească și de fericire a dăruitorilor.

Chiar și atunci când dăruim s-a constatat că pentru îmbună­tă­țirea stării sufletești nu contează prea mult cantitatea, ci faptul de a dărui în sine, după cum banii nu trebuie dați doar pe obiecte, decât atunci când ajutăm persoane incapabile să își procure strictul necesar, cât mai ales pe experiențe, care îmbogă­țesc deopotrivă și pe dăruitor și pe primitor (M. Spitzer, op. cit. p. 220).

Donaţia te face mai fericit

Economiștii comportamentali au mai observat că donațiile au un puternic rol protector împotriva depresiei, recoman­dându-ne să facem fapte bune nu doar atunci când suntem bucuroși sau fericiți, cât mai ales în momentele de nefericire, pentru a impulsiona fericirea (Dr. Paul Dolan, Rețeta fericirii. Schimbă ceea ce faci, nu felul în care gândești, prefață de dr. Daniel Kahneman, traducere din limba engleză de Cora Radulian, Editura Litera, București, 2016, p. 257).

Există chiar un „timing” sau o anumită frecvență optimă a actelor sau gesturilor de generozitate și dărnicie, pentru a-și atinge efectul, în sensul că „subiecții care au făcut mici acte de compasiune în fiecare zi au fost doar ceva mai fericiți decât ceilalți. Însă participanții care au făcut toate gesturile altruiste într-o singură zi, în fiecare săptămână, s-au dovedit a fi semnificativ mai fericiți decât ceilalți, proporția raportată fiind de 40%” (Richard Wiseman, 59 de secunde. Schimbă-ți viața în mai puțin de un minut, traducere din limba engleză: Aurelia Ciobanu, Editura Paralela 45, Pitești, 2012, p. 31).

În lumea occidentală și mai ales în spațiul american există obișnuința ca 10% din salariu sau din câștig să fie oferit Bisericii sau activităților de filantropie. Economiștii care au analizat acest aspect au observat că persoanele care fac acest lucru se bucură de mai mult succes financiar decât persoanele care nu alocă bani pentru acte de generozitate. Explicațiile sunt interesante: în primul rând, faptul că Dumnezeu nu rămâne dator, ci răsplătește însutit și înmiit fiecare faptă bună, iar pe de altă parte, știind că a dăruit deja 10% din banii de care dispune, persoana milostivă este mult mai atentă cu restul cheltuielilor (Gary Chapman, Iubirea ca mod de viață. Șapte trăsături de caracter ce vă vor îmbogăți relațiile cu cei din jur, traducere din limba engleză de Daniela-Georgiana Arșinel, Editura Curtea Veche, București, 2010, p. 217).

Un alt studiu interesant a avut în atenție mai multe persoane dintr-o firmă din Boston (SUA), care au primit un bonus de 4.919 dolari de la angajatorul lor. Aceste persoane au fost ches­tionate cu o lună înainte de primirea sumei de bani, iar apoi, după o lună, asupra stării lor de fericire. Analiza răspunsurilor a constatat că „angajații care au cheltuit mai mult din bonusul primit pe acțiuni caritabile au experimentat o bucurie mai mare după primirea sumei respective. Modul în care a fost cheltuit bonusul a influențat în mai mare măsură bucuria celui care l-a primit decât suma în sine”
(M. Spitzer, op. cit. p. 187).

Într-o altă cercetare, mai mulți studenți au fost rugați să își evalueze nivelul subiectiv de fericire, iar apoi au primit plicuri cu 5 sau cu 20 de dolari. La sfârșitul zilei, au fost întrebați cum i-au cheltuit: pentru ei sau pentru alții? Cu ușurință a reieșit faptul că doar cine îi cheltuise pentru alții se simțea mai fericit, indiferent de faptul că primise 5 sau 20 de dolari
(M. Spitzer, p. 187).

Te ajuţi ajutând pe alţii

O cercetare asemănătoare este cea în care participanților le-au fost oferiți 20 de dolari, dar li s-a fixat condiția să folosească banii pentru ei sau pentru alții. Deși participanții erau convinși la început că folosirea banilor în interes propriu îi va face mai fericiți, în final au recunoscut că s-au aflat într-o dublă eroare, părerea lor inițială fiind doar o iluzie greșită, contrazisă de starea simțită în final.

Și așa cum au observat cercetătorii, cu ajutorul RMN, oferirea unui cadou sau dăruirea de 5 dolari provoca o amplificare de patru ori mai mare a zonelor cerebrale de răsplată, ca și cum am fi primit alţi 20 de dolari, ceea ce înseamnă că bucuria oferirii de milostenie este de patru ori mai mare decât cea a beneficierii de un astfel de gest (Jordi Quoidbach, De ce trăiesc mai mult oamenii fericiți, traducere, adaptare, redactare, corectură: Daniel Voinea, Editura House of Guides Publishing Grup, f.l., 2011, p. 169).

Există chiar unii cercetători care au reușit să calculeze rata de profit a faptelor de milostenie. Astfel, dacă atunci când investim în scop personal 1 euro, acesta nu produce decât 30 de cenți, deci o pierdere de 70%, când investim aceeași sumă în beneficiul semenilor noștri, prosocial, aduce 4,21 euro, adică un câștig de 421%, ceea ce este de-a dreptul extra­ordinar (Jordi Quoidbach, op. cit. p. 170)!

O altă cercetare, realizată în 136 de țări, a constatat că oamenii de pretutindeni se bucură mai mult și sunt mai fericiți atunci când pot oferi ajutor financiar cuiva, fie că este vorba de un conațional, fie de persoane străine, din alte țări, prin intermediul campaniilor umanitare (M. Spitzer, op. cit. p 188).

Toate aceste constatări demonstrează că omul nu este doar o ființă socială, fiind împlinit doar alături de semenii săi, ci și exis­tența în profunzimile sufletului și ale conștiinței sale a „creierului social” și a unei „gene altruiste”. În ultimii 30 de ani, arată oamenii de știință, „sociobiologia a demonstrat că genele sunt altruiste. Orientarea spre ceilalți și pacea interioară care rezultă fac parte din alcătuirea noastră genetică” (David Servan-Schreiber, Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză, traducere Gina Argintescu-Amza, Adina Avramescu, Elena Francisc Publishing, București, 2007, p. 214). Iar acest lucru poate fi observat de la cele mai fragede vârste, așa cum au putut constata oamenii de știință în legătură cu copiii de 2 ani, care erau mai bucuroși atunci când îi vedeau pe alți copii că primesc daruri (bomboane) ­decât când le primeau ei înșiși.