Aspecte introductive

Lungă și bogată în informații, Evanghelia din duminica de dinaintea Nașterii Domnului vine să vorbească despre strămoșii după trup ai lui Hristos. Dincolo de înșiruirea de nume, ea aduce în atenție faptul că, de la momentul căderii primilor oameni, a existat mereu o năzuință către Mântuire. Una exprimată prin prisma făgăduinței mesianice. 

Mesia

Venirea lui Mesia trebuia să se petreacă, însă, după anumite rânduieli. Nu pentru că Domnul și-ar dori să treacă în ochii oamenilor drept un adept al etichetei, un sofisticat. Pentru că e nevoie ca El să fie perceput ca fiind de-al lor. Ca ideea mesianică să apară, să germineze și să fie bine înrădăcinată în sufletul lor. Motivele sunt multiple. Pe de-o parte, conștiința că va veni e dătătoare de speranță. Apoi, prin faptul că există informații cu privire la seminția din care se va naște, ori cu privire la anumiți strămoși ai Lui, oamenii se simt implicați activ în actul mântuirii. Au conștiința apartenenței și a responsabilității în raport cu ceea ce va să vină. Li se oferă posibilitatea de a se pregăti pentru întâmpinarea Lui și nădejdea că Vița cea bună ar putea odrăsli din rădăcina lor. Acest lucru explică de ce sterpiciunea era considerată, în societatea vremii, un păcat. Căci un om care nu avea urmași era exclus din oficiu de la posibilitatea odrăslirii mesianice. În acest context, atât Zaharia, cât și Ioachim, doi drepți despre care Scriptura vorbește, vor avea de suferit.

Descendența masculină și actualitatea mesajului

Dacă citim cu atenție lunga listă de nume ce compune Evanghelia duminicii avute în vedere, formată din trei șiruri de nume legate prin genealogie, dar și prin credință, vom vedea că este una dominată de prezențe masculine. Logica e simplă. În acele timpuri, femeia ajungea arareori să aibă acces la drepturi sociale, ori politice. Bărbații erau cei care purtau în spinare responsabilitatea grijilor vieții și încasau laudele pentru reușitele familiei. Ca atare, prezențe precum cea a Deborei vor fi destul de rare în peisajul aghiografic vetero-testamentar. În plus, faptul de a fi parte din seminția lui David, ori a unora dintre urmașii săi, dădea greutate cuvântului și mesajului oricărei persoane. Aceste aspecte s-au numărat, apodictic, între chestiunile importante care au contribuit la prezentarea genealogiei. În plus, ele vin să pună accentul pe Iosif, un personaj altminteri discret în relatările neo-testamentare. Să imortalizeze mărturia pe care el o oferă prin faptul de a o primi pe Maria și de a se îngriji de prunc. 

În același timp, socotesc că plasarea acestei Evanghelii în vecinătatea Praznicului Nașterii vine să vorbească cititorilor despre modul în care-i asumă Domnul. Căci, odată cu Hristos, fiecare dintre noi suntem altoiți pe rădăcina lui Iesei. Desigur, nu trebuie omisă nici responsabilitatea care decurge din acest fapt. Căci, odată ce am primit onoarea de a face parte din „neamul” lui Dumnezeu, avem o mare răspundere. Aceea de a nu-l dezamăgi.

În loc de concluzii

Bogată în informații și cu un mesaj puternic și actual, pericopa evanghelică a duminicii de dinaintea Crăciunului vine să vorbească despre întruparea lui Hristos în termeni istorici. Subliniază totodată că, momentul Nașterii Lui reprezintă și punctul în care suntem altoiți pe istoria Mântuirii. Ne lasă să înțelegem că am devenit rudenii cu divinul. Doar că, acesta trebuie citit apodictic în cheia lui la noblesse oblige! Îndrăzniți!