Sucul de roşii previne cancerul la sân
Cercetătorii americani au descoperit că un pahar de suc de roșii consumat zilnic reduce riscul apariției cancerului de sân și ajută în lupta împotriva acestuia, stimulând secreţia de adiponectină, un hormon care luptă împotriva bolii, informează Daily Mail.
"Avantajele consumului de roşii sau a produselor pe bază de roşii, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, au fost evidente în descoperirile noastre", au afirmat cercetătorii americani de la Universitatea Rutgers din New Jersey.
Astfel, un pahar de suc de tomate pe zi conţine o cantitate suficientă de licopen, substanţa chimică dincompoziția roşiilor care stimulează secreţia de adiponectină, hormonul care combate factorii de risc ai cancerului la sân.
De asemenea, licopenul conferă culoarea roşie a tomatelor iar studiile au arătat că este eficient şi împotriva cancerului la prostată, oprind creşterea şi dezvoltarea celulelor canceroase.
Studiul a cuprins 70 de femei cu vârste de peste 55 de ani, iar cercetătorii americani au măsurat nivelul hormonului adiponectină al acestora, înainte şi după ce au consumat suc de roşii timp de 10 săptămâni. Toate participentele la studiu erau fie supraponderale, fie aveau o rudă apropiată diagnosticată cu cancer la sân, acestea având un risc mai mare de a se îmbolnăvi.
Adiponectina reglează nivelurile de grăsime şi ţine sub control obezitatea, care este printre principalii factori de risc ai cancerului la sân, iar creşterea nivelurilor acestui hormon a fost mai substanţială în cazul femeilor mai slabe.
"Descoperirile demonstrează importanţa prevenirii obezităţii. O dietă bogată în roşii are un impact mai mare asupra femeilor care au urmat o dietă sănătoasă", a afirmat cercetătoarea Adana Llanos.
Cantitatea de licopen regăsită într-un pahar de suc de roşii a crescut nivelurile de adiponectină cu până la 9%, se arată în studiul publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism.
Alte surse de licopen sunt fructele și legumele de culoare roșie, precum guavele, pepenele verde, caisele, papaya și grapefruitul roz.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro