Precum soldatul de gardă rabdă o noapte întreagă strâmtorarea în gheretă, și nu-și pune în mintea sa suferința, nădăjduind că a doua zi se va duce la cazarmă să se odihnească după cum voiește, așa și tu, rabdă ostenelile și strâmtorările acestei vieți, socotind scurtimea lor, că durează puțină vreme, și curând vei ajunge în Patria ta cerească. Numai aceasta te face să te bucuri, și întipărește-o în mintea ta, ca să o amintești totdeauna, adică, să te gândești la veșnicia vieții viitoare, că nu are sfârșit niciodată; căci de o vei asemăna cu aceasta vremelnică, vei afla, chiar de ai trăi și o mie de ani, că nu este nici un ceas, pe lângă cea veșnică și fără de sfârșit.

Aceasta a făcut pe Apostolul, să se bucure în necazurile nemerniciei sale, aducându-și aminte că este nemernic și umblă să ajungă la Patria sa cerească, precum scrie către Corinteni, zicând: „Întru toate necăjiți, iar nu strâmtorați; lipsiți fiind, dară nu deznădăjduindu-ne, goniți fiind, dar nu părăsiți, supărați fiind, dar nu prăpădiți” și celelalte. Adică avem necazuri și goniri, dar nu ne părăsește Domnul; ne ostenim, dar nu slăbim, nici pierim, căci suferința noastră este vremelnică, iar folosul veșnic. Deci, dacă ești călător, nu te întrista, nici te lenevi pentru că ai supărare pe drum, sau că nu te cunosc oamenii, pentru că mâine ajungi la Patria ta.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 271)