Aşa cum nu este posibil să reparăm şi să renovăm o casă veche gata să se prăbuşească decât cheltuind bani, aducând constructori buni şi interesându-ne şi ocupându-ne de toate, aşa şi casa lui Dumnezeu – pentru că şi sufletul unui tânăr poate fi casă a lui Dumnezeu – nu merită din partea noastră nici cea mai mică atenţie?

Fii cu băgare de seamă să nu auzi şi tu ce au auzit odinioară evreii, care, odată întorşi din robie, deşi vedeau în Templul din Ierusalim o ruină, îşi construiau şi îşi  înfrumuseţau casele. Ei au stârnit atât de mult mânia lui Dumnezeu, încât Domnul a trebuit să le trimită un prooroc care să-i sperie cu foamea şi care să le arate şi pricina ei: “Este oare timpul ca voi să locuiţi în casele voastre cu pereţii lucraţi în tăblii, când templul acesta este în ruină?” (Agheu 1,4). Dacă indiferenţa lor faţă de Templul din Ierusalim L-a mâniat atât de tare pe Dumnezeu, cu atât mai mult îl va mânia pe Domnul indiferenţa voastră faţă de acest templu, sufletul copiilor voştri, care este cu atât mai preţios, fiindcă sfinţenia lui este mai mare.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Ed. Agapis, 2010, pp. 17-18)