Ştim că preoţii trebuie să ţină taina spovedaniei, dar să nu credeţi că asta e numai ca să ocrotim de durere şi ruşine, şi ca să încurajăm sufletul la noi să se deschidă fără frică. Nu este numai asta; este o lucrare mult mai mare. În taina duhovniciei, precum probabil toţi ştiţi, mai ales a spovedaniei, nu poate să pătrundă diavolul. Dar, diavolul, care ştie, e viclean, nu numai rău, ci viclean, ştie el cum să învârtă lucrurile ca să ghicească. Dar cu cât va avea mai puţină informaţie, cu atâta o să avem mai mult răgaz să se întărească sufletul care vine la noi. Aş vrea ca să adaug că în Rusia Țaristă era o lege că, în justiţie, mărturia preotului era fără valoare. Era multă prigoană şi atunci împotriva Bisericii, încă de la Petru cel Mare, dar acesta era un lucru într-adevăr minunat, fiindcă prin asta, legea voia să ocrotească taina duhovniciei: preotul să nu aibă dreptul să dea mărturie, nici bună, nici rea, fiindcă nu e vorba de asta în preoţie, ci e vorba de a păstra taina spovedaniei.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 51-52)