De ce se face colivă pentru pomenirea morților?
Istoricul acestei ofrande vine încă din secolul al IV-lea, din timpul când a trăit Sfântul Teodor Tiron, în timpul împăraților Maximian și Maximin. Prăznuirea lui se face la 17 februarie, iar în prima sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moarte.
Unul dintre darurile necesare la slujba de înmormântare este coliva, făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, ce închipuie însuşi trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc e grâul. Ea este, totodată, o expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi în înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (Ioan XII, 24 şi I Corinteni XV, 36).
Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, ori dulceaţa vieţii celei veşnice, pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul. În vechime existau rugăciuni sau chiar rânduieli speciale pentru binecuvântarea colivei folosite la slujbele funebre.
Istoricul acestei ofrande vine încă din secolul al IV-lea, din timpul când a trăit Sfântul Teodor Tiron, în timpul împăraților Maximian și Maximin. Prăznuirea lui se face la 17 februarie, iar în prima sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moarte. Trecând acest timp de la moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere: colivă.
În amintirea acestei întâmplări minunate, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește anual pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, după rugăciunea amvonului se cântă Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan Damaschin. După aceasta, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sfântului Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397).
Așadar, coliva este o ofrandă făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau cu zahăr, și amestecat cu nucă și diferite mirodenii. Ea simbolizează nemurirea sufletelor noastre, după trecerea din această viață, după cum am văzut că ne încredințează Însuși Domnul. Grăunțele de grâu îndulcite cu zahăr sau cu miere înseamnă credința și nădejdea că sufletul celui ce a murit va avea o viață dulce și plăcută, dincolo de mormânt. Zahărul și mierea întrebuințate în colivă simbolizează faptul că pentru toți creștinii ortodocși și pioși va sosi un timp de dulceață și fericire. Astfel, coliva este expresia vizibilă a credinței viilor în nemurirea celor adormiți, în reînvierea lor și viața lor de fericire veșnică pe care o vor obține prin intermedierea Domnului Hristos, care a acordat tuturor credincioșilor Săi învierea și viața veșnică.
(Nicodim Măndiță, Înmormântarea și parastasele cuvenite, Editura Agapis, București, 2000, pp. 46-47)
Locul și timpul săvârșirii ierurgiilor
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro