Denumirea de cler și semnele lui distinctive

Toate persoanele care sunt angajate în slujirea Bisericii poartă denumirea de cler. Ele sunt încadrate în cler sau în cinul clerical, printr-o consacrare specială făcută asupra lor, prin hirotonie și hirotesie, care le dă această calitate de persoane clericale, afierosite slujirii lui Dumnezeu în diferite trepte. 

Auzim adesea lucruri cu totul nepotrivite legate de persoanele clericale, ce se referă fie la modul total inadecvat sau nebisericesc de adresare față de acestea, fie la starea lor harică sau funcția administrativă pe care o îndeplinesc, fie la rolul pe care persoanele respective îl au în structura sau în viața Bisericii. Aceste situații necesită unele lămuriri prin care să ne familiarizăm mai mult cu denumirea de cler și cu semnele distinctive ale lui.

Prima precizare este aceea că toate persoanele care sunt angajate în slujirea Bisericii poartă denumirea de cler. Ele sunt încadrate în cler sau în cinul clerical, printr-o consacrare specială făcută asupra lor, prin hirotonie și hirotesie, care le dă această calitate de persoane clericale, afierosite slujirii lui Dumnezeu în diferite trepte.

A doua precizare este aceea că persoanele clericale sunt de două feluri: clerul de mir sau mirenesc și clerul monahal sau călugăresc. La rândul său, clerul de mir, adică cel care este destinat să slujească în lume, în parohii, este de două feluri: clerul superior (episcopi, preoți și diaconi) – care intră în slujire prin hirotonie – și clerul inferior (ipodiaconi, citeți, cântăreți) – consacrați prin hirotesie. Cât privește clerul monahal, acesta este alcătuit din cei care provin din rândul monahilor sau călugărilor, având următoarele trepte: monah sau călugăr simplu, ierodiacon (diaconul călugăr) și ieromonah (preotul călugăr). Intrarea în monahism se face printr-o slujbă specială numită slujba călugăririi sau tunderii în monahism.

A treia precizare este aceea că, pe când treptele clerului inferior de mir rămân neschimbate, cele ale clerului superior de mir și ale celui monahal cunosc unele schimbări, în sensul că acestea pot primi numiri deosebite, în funcție de rolul sau locul pe care îl ocupă în administrația bisericească și în cult. Ele rămân în aceeași stare harică sau sfințitoare, dar sub aspect administrativ primesc răspunderi mai mari. De exemplu, diaconul poate primi calitatea de protodiacon sau arhidiacon, sau primul între diaconi; preotul de mir poate primi răspunderea de protopop sau primul între preoți; la fel, arhiereii pot trece prin mai multe trepte strict administrative, din punct de vedere haric rămânând egali cu ceilalți (arhiereu-vicar, episcop-vicar, episcop eparhiot, arhiepiscop, mitropolit și patriarh). Unui diacon sau unui preot ne adresăm cu: Preacucernicia Sa, Preacucernicului Părinte, Preacucernice Părinte, iar unui ierarh cu Preasfinția Sa, Preasfinția Voastră, Înaltpreasfinția Voastră pentru arhiepiscop și mitropolit, și Preafericirea Sa pentru patriarh.

Cea de-a patra precizare este legată de costumul persoanelor clericale. Preotul și diaconul de mir poartă reverendă, brâu, giubea, culion sau potcap. Persoanele din lumea monahală poartă unele lucruri speciale, cum ar fi paramanul, adică un fel de veșmânt de formă pătrată, cu sfori, ce simbolizează jugul monahal, îmbrăcat pe spate pe sub cămașă, dar mai poartă și rasa, brâul sau cingătoarea, mantia sau giubeaua, camilafca, adică un potcap acoperit cu un văl negru care atârnă pe spate, și metaniile, acel șirag de mărgele prin care își numără rugăciunile. Cei care îmbracă schima mare poartă în plus cuculiul, tot un fel de camilafcă ascuțită, și analabul, un fel de epitrahil, cu multe cruci, care acoperă pieptul și spatele. Episcopii poartă în plus engolpionul, o iconiță atârnată de un lanț, și bastonul. Mitropolitul poartă pe lângă engolpion și o cruce, și se deosebește având crucea cusută pe camilafcă, iar patriarhul se distinge prin faptul că poartă două cruci la gât și un engolpion, dar și prin aceea că întreaga lui îmbrăcăminte este de culoare albă.

(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, pp. 233-238)

De la același autor

Ultimele din categorie