Pregătirea pentru Taina Mărturisirii

În cadrul Tainei Spovedaniei este necesară o pregătire a credincioșilor pentru mărturisire. Aceasta poate fi făcută credincioșilor în grup, deci o pregătire colectivă, dar și fiecăruia în parte, pregătire individuală.

Mărturisirea ca Taină se justifică în viața Bisericii numai dacă se aplică pe tărâm practic. Existența acestei Taine se justifică numai dacă creștinii se mărturisesc. De aceea este necesară o pregătire a credincioșilor pentru mărturisire. Aceasta poate fi făcută credincioșilor în grup, deci o pregătire colectivă, dar și fiecăruia în parte, pregătire individuală.

În pregătirea colectivă, preotul se folosește mai ales de cuvânt. Acesta are putere să schimbe cursul vieții, să înnoiască modul de gândire și de manifestare. El mișcă inima și îi schimbă pe oameni, pentru că poartă în sine luminile harului, întrucât izvorul lui este Hristos. Serviciile religioase săvârșite în parohie sunt un bun prilej pentru pregătirea credincioșilor în vederea mărturisirii. De asemenea, prin predică sau prin activitatea omiletică se urmărește conștientizarea păcatului și a stării de păcătoșenie. În sprijinul acțiunii de conștientizare a păcatului, desfășurată de preot, vin o serie de texte evanghelice duminicale care sugerează teme cu referire la păcat, pocăință, iertare, sau perioade din cursul anului bisericesc, în care cântările și citirile de la strană au un profund caracter penitențial.

Pregătirea individuală are specificul ei în aceea că, în cadrul ei, preotul simte mai bine zvâcnirile sufletești ale penitentului, frământările, suspinurile, mustrările cugetului, dorința de îndreptare, sau la alții, pasivitatea și împietrirea inimii. Acest tip de pregătire se poate realiza cu ocazia vizitelor pe care preotul le poate face la invitația credincioșilor sau în cadrul vizitelor pastorale pe care singur și le programează. Cu ocazia acestor vizite, preotul poate instrui pe credincioși în tainele mărturisirii. Ei trebuie povățuiți și instruiți asupra necesității mărturisirii nu numai la soroacele rânduite de biserică, ci și în momentele de răscruce ale vieții.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „duhovnicul trebuie să dovedească prin permanenta lui disponibilitate, prin puterea lui de trezire a duhului de comuniune, că e omul rânduit de Dumnezeu semenilor săi ca cel ce totdeauna poate da o împlinire voinței de comuniune a celor ce vin la el cu acest gând, sau o poate naște în cei ce vin de formă. El trebuie să fie focul la care se pot încălzi cei ce vin cu această dorință și care poate dezmorți pe cei ce nici nu bănuiesc că ar găsi o asemenea căldură la el”.

(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 118-122)

De la același autor

Ultimele din categorie