Scoaterea Sfintei Cruci din fața Sfintei Mese din altar

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Scoaterea Sfintei Cruci din fața Sfintei Mese din altar

    • Scoaterea Sfintei Cruci din fața Sfintei Mese din altar
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Scoaterea Sfintei Cruci este un moment solemn, de adâncă durere și tristețe. Această Cruce se scoate din Sfântul Altar de către preot numai la Denia din Joia Mare (Utrenia Vinerii Patimilor), după citirea Evangheliei a V-a a Sfintelor Patimi, la antifonul al XV-lea. Se scoate din Sfântul Altar pe ușa dinspre miazănoapte, fiind purtată pe umeri de preot, închipuindu-L pe Mântuitorul, Care Și-a dus Crucea. Se așază în mijlocul Bisericii, cântându-se Troparul Răstignirii.

În Sfântul Altar, în partea de răsărit a Sfintei Mese, se află și Crucea Răstignirii, o cruce mare, lucrată din lemn, pe care este pictată Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, având pictați la capetele brațelor pe Sfinții Evangheliști. Ea se află pe un postament și se găsește lângă Sfânta Masă, alături de candela care trebuie să fie permanent aprinsă.

Această Cruce se scoate din Sfântul Altar de către preot numai la Denia din Joia Mare (Utrenia Vinerii Patimilor), după citirea Evangheliei a V-a a Sfintelor Patimi, la antifonul al XV-lea. Se scoate din Sfântul Altar pe ușa dinspre miazănoapte, fiind purtată pe umeri de preot, închipuindu-L pe Mântuitorul, Care Și-a dus Crucea. Se așază în mijlocul Bisericii, cântându-se Troparul Răstignirii: Astăzi s-a spânzurat pe lemn....

Sfânta Cruce rămâne în mijlocul Bisericii până a doua zi la vecernie, când se scoate Sfântul Epitaf. Scoaterea Sfintei Cruci este un moment solemn, de adâncă durere și tristețe. Credincioșii, privind spre ea, Îl văd pe Mântuitorul Iisus Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră.

(Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică – manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 115)