Spre seară, lucrurile se agită în cartier. Părinți obosiți de la serviciu, cu odraslele de mână, bat magazinele care închiriază costume… Copiii plâng, că rochia morții deja a luat-o altcineva, iar în fantome se mai îmbracă și alții. Dacă s-ar putea să se transforme într-un vampir, ar fi perfect. Poate ajunge, totuși, o mască. Sau o perucă, sau o pălărie de vrăjitoare! La colț, o bătrână vinde măști din plastic, importate din China – nu or fi bune și acelea? Dovlecii au apărut demult și nu sunt deloc pentru plăcinte! Totul se precipită… vine Halloween-ul!

Am crescut departe de agitația orașului. Bucuriile copilăriei la țară au fost alese! Ceva desprins din Amintirile lui Creangă și adaptat la contextul vremii. Părinții au știut să ne învețe responsabilitatea și prin munca în care găseam bucurie. Îi spun Mariei, fiica noastră de patru anișori: „La vârsta ta, eu păzeam puii, ca să nu-i mănânce țarca. Mai încolo, pășteam bobocii!”…, iar ea mă privea curioasă.

Odată, am plănuit o activitate de toamnă, la care să lucrăm în familie. Așa, am ajuns acasă cu un bostan galben. Când l-a văzut, Maria a sărit bucuroasă – „Mami, uite ce-a adus tati! Facem un dovleac de Halloween!”. M-am uitat cruciș. Nu sunt un fan al limbii engleze, dar cred că mai auzisem termenul acesta. Mă întrebam cum de un copil atât de mic știe ce e Halloween-ul? Nu cumva lucrurile au scăpat de sub control și lumea s-a întors cu susul în jos? Fără a jigni tradiția unor popoare care au moștenit din moși strămoși această zi, cred că pentru noi, români și ortodocși, Halloween-ul este un motiv străin de sărbătoare. Nu că noi nu am avea povești cu lupi și vârcolaci în noaptea Sfântului Andrei, cu zmei și zâne, cu balauri cu șapte capete sau cu draci care locuiesc în lacuri! Avem cu ce ne „lăuda”, nu-i problemă!

Dar nu știu care este acel părinte care își vrea copilul costumat într-un personaj din care emană, prin toți porii, violență și răutate. Chiar dacă se întâmplă o singură dată pe an, nu te gândești că s-ar putea ca pruncul să preia ceva din comportamentul costumației? Deghizarea nu este ceva de suprafață, iar psihologia o demonstrează! Copilul vede în costum un model! Altfel, de ce credeți că toți băieții vor să fie ceva cu -man la sfârșit: Batman, X-man, Superman? Sunt modelele lor, la care visează cu ochii deschiși. Nu că ar fi rău, neapărat – dar, toate acestea îi desprind de viața reală și îi urcă în norul fantasticului. Pentru ca, apoi, să ne întrebăm de ce nu mai comunică, de ce preferă calculatorul, internetul și telefonul.

Aceasta este adevărata problemă a zilei de 31 octombrie. Dincolo de caracterul puternic economic în care unii se îmbogățesc, chiar și dincolo de preceptele creștine, principala întrebare ce ar trebui să ne stăruie în minte este: cu ce rămân copiii noștri după Halloween? Oare trăiesc doar o distracție nevinovată sau o adevărată criză a modelelor?

Recunosc, de multe ori sunt tată pentru doar două ore pe zi! Dar simt transformările din viața Mariei și mă doare sfârșitul lunii octombrie. Maria ne vorbește mai mult decât oricând despre monștri, moarte, vrăjitoare și fantome. Se oprește în fața vitrinelor, în egală măsură fascinată și speriată. Magazinele propovăduiesc, parcă, religia Halloween! Măștile, scheletele și toate celelalte îi par atrăgătoare copilei noastre, de la distanță. Însă, când se apropie, căscă bine ochii și mărturisește: „Nu-mi plac”! Încercăm s-o liniștim și să părem indiferenți, accentuând că avem de-a face cu simple obiecte, care chiar pot să nu fie pe placul nostru. În minutele următoare, Maria uită spaima și inventează, entuziasmată, petreceri de Halloween! Așa cum aude ea și pe la alți copii. „Și, în ce vrei să te costumezi?”. „Într-o vrăjitoare!”

Anul acesta s-a apropiat tiptil de mine și mi-a mărturisit: „Tati, eu vreau un Halloween cu îngerași!”.

Repet, dincolo de argumentele teologice, care părinte nu își dorește copilul luminos și vesel? Care părinte își vrea copilul mascat, întunecat și violent? Pentru că accentul nu cade pe distracție, ci pe costumație! Cu cât costumul este mai înfiorător, cu atât copilul va fi mai apreciat!

E greu să ieși din jocul unui sistem. Dacă la școală sau la grădiniță se va organiza o petrecere de Halloween, mare lucru nu pot face părinții. Dar, nici nu au de ce să stea cu mâinile în sân. Părinți, vorbiți copiilor voștri, acasă, despre lumină și bucurie! Vorbiți despre îngerașul păzitor al fiecăruia dintre noi! „Doamne, îngerașii Tăi, fie păzitorii mei!”… Căci ei ne ocrotesc – nu doar o dată pe an, ci zi de zi și clipă de clipă!