Arhimandritul Ambrozie Iurasov

Arhimandritul Ambrozie Iurasov
Arhimandritul Ambrozie Iurasov (1938-2020) a fost unul dintre cei mai iubiţi duhovnici din Rusia şi un autor prolific de carte duhovnicească. A publicat zece volume, dintre care trei sunt traduse şi în limba română. A fost ctitorul şi duhovnicul Mănăstirii Ivanovo, care are o obşte de 250 de maici. A fost întemeietorul și duhovnicul postului de radio ortodox „Radonej”, preşedintele Comisiei Eparhiale pentru Canonizarea Sfinţilor, preşedintele Misiunii Eparhiale pentru închisori, redactor-şef al ziarului „Cuvânt de mângâiere”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia. A plecat la Domnul în luna mai a anului 2020.
Viața Arhimandritului Ambrozie Iurasov
Arhimandritul Ambrozie Iurasov a fost un cunoscut propovăduitor şi scriitor ortodox, întemeietorul și duhovnicul mănăstirii de maici „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din orașul Ivanovo (Rusia).
Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc
Pr. prof. univ. Vasile Mihoc s-a născut în data de 13 martie 1948, în localitatea Sfântul Ilie, judeţul Suceava.
A urmat cursurile Institutului...