De ce este această teamă de a ne descoperi cu totul în fața propriului duhovnic?

Fiindcă nu suntem smeriți. De aceea, trebuie să te descoperi, mai ales când știi că nu numai de gânduri, dar și de rămășița gândului o să ne întrebe Dumnezeu. Încă numai abia ce ai început să te gândești spre rău și n-ai reușit, încă până și asta e neascuns înaintea lui Dumnezeu; El știe că ai vrut să gândești și mai rău. De aceea, dacă tu, ca om, te consideri vinovat și te descoperi înaintea duhovnicului – fie duhovnicul cât de înapoiat –, Dumnezeu te-a iertat, fiindcă te-ai smerit. Vezi? Dumnezeu zice: „Și gândurile sunt descoperite înaintea Mea, și rămășița gândului”, gândul la care numai ai început să te gândești și n-ai reușit. Vezi, ce lucru dumnezeiesc este?

Dar cât e de ușor cu Domnul, fiindcă Dumnezeu e atâta de bun și te iartă. Oricât de mult ai căzut, ori de câte ori ai cădea, să te scoli, că asta-i îndreptarea ta! De șaptezeci de ori câte șapte dacă greșești, să te întorci, și Dumnezeu te îmbrățișează și te bagă între oile pășunii Sale. Primejdia cea mai înfricoșată este când ești nepăsător. Asta e ca un fel de neîncredere, de necredință în Dumnezeu.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 191)