Televizorul poate fi o continuă sursă de conflict în casă, mai cu seamă între părinţi şi copii. Fără nicio îndoială ceea ce se arată la televizor este mult prea adeseori înspăimântător sau blasfemator, indecent sau violent, şi asemenea emisiuni au un efect vătămător. Mai mult însă, televiziunea e acaparantă, oamenii se obişnuiesc uşor cu astfel de programe şi ajung până la urmă să nu se mai poată lipsi de ele. Şi, din păcate, tot mai rar au ocazia să vadă emisiuni care să-i destindă ori să-i informeze cu adevărat. Pe de altă parte, renunţarea cu totul la televizor depinde în totalitate de capacitatea membrilor familiei de a suporta să fie altfel decât ceilalţi. Ş în orice caz, trebuie avut în vedere să nu se cadă într-una din cele două extreme: fie copiii să ajungă să fie izolaţi de ceilalţi colegi de generație, fie, din contră, să ajungă să fie subjugaţi de televizor.

Când alegem opţiunea de a nu avea televizor, să nu uităm în acest caz să înlocuim avantajele sociale pe care acesta le oferă (si care nu pot fi negate) cu altceva. Cu alte cuvinte, copiii trebuie să poată convieţui fără snobism şi fără complexe alături de ceilalţi colegi care, petrecând ore întregi în faţa micului ecran, îşi poartă discuţiile în jurul programelor şi emisiunilor preferate.

Cel mai uşor să se renunţe la televizor şi la programele de televiziune e atunci când copiii sunt prea mici încă ca să meargă la şcoală sau atunci când sunt mai mari şi se hotărăsc - în acord cu întreaga familie - să renunţe la televizor.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 98-99)