„Temelia oricăreia dintre filosofiile noastre este smerenia”
Smerenia este temelia filosofiei noastre cu privire la viaţă şi la lume, la timp şi veşnicie, cu privire la Dumnezeu-omul Hristos şi la Biserică.
Inegalabila privighetoare a Evangheliei Dumnezeu-omului Hristos, Sfântul Ioan Hrisostom spune: „Temelia oricăreia dintre filosofiile noastre este smerenia”. Smerenia este temelia filosofiei noastre cu privire la viaţă şi la lume, la timp şi veşnicie, cu privire la Dumnezeu-omul Hristos şi la Biserică. Pe de o parte, temelia oricărei forme de umanism, inclusiv cea care a fost stabilită drept dogmă, este mândria, credinţa în puterea raţiunii umane, în mintea sa. Mândria l-a transformat chiar şi pe strălucitorul Lucifer în diavol. Mândria este boala mintală incurabilă a diavolului. Înlăuntrul ei se află şi din ea emană toate celelalte rele diabolice.
(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 51)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro