,„Nu prea se poate comunica empatic. E prea complicat şi incomod” ar afirma un sceptic, „pentru că oamenii nu sunt pregătiţi pentru asta”.

De ce să comunicăm empatic atât timp cât nu prea înţelegem ce înseamnă acest lucru?

Comunicarea empatică în cea mai simplă definiţie înseamnă a-i arăta celuilalt că este ascultat şi înţeles în universul său interior care înseamnă gândurile, emoţiile, comportamentele, atitudinile, valorile sale etc... A intra în lumea celuilalt şi a o vedea cum o vede el, nu este ceva uşor şi la îndemâna oricui (deşi ar trebui să o facem natural!), nu este un act lipsit de bucurii (bucuria îmbogăţirii propriei persoane), dar nici lipsit de riscuri greu de bănuit şi asumat. Când empatizezi cu cineva care trăieşte intens o experiență dureroasă, nu te pierzi în lumea lui. Deşi împărtăşeşti cu acea persoană trăirea ei făcând-o şi a ta, ştii că nu este în totalitate a ta, dar prin această co-participare o faci să o ducă mai uşor.

Din punct de vedere psihologic empatia implică două lucruri: percepţia şi comunicarea. A percepe suferinţa cuiva şi a rămâne blocat, fără cuvinte,  pentru că nu ştii ce să spui (şi tăcerea poate comunica ceva dacă știi cum să o faci), cum să reacţionezi, nu implică şi al doilea element - comunicarea. La fel, şi comunicarea fără perceperea adecvată (corectă, reală) a sensului celor transmise (din neatenţie, grabă, sau pregătirea răspunsului etc...) scade caracterul empatic al relaţiei. De aceea este bine de precizat că empatia cuprinde simultan percepţia şi comunicarea fără separarea lor.

Cum se învaţă empatia?

Prin dezvoltarea percepţiei faţă de o altă persoană, mărirea atenţiei la acesta prin detaşarea de sine, decentrarea de propria persoană, creşterea receptivităţii la ceea ce poate nu am văzut, înţeles la ea până atunci.

Abţinerea de a nu evalua rapid și sigur ideile, sugestiile interlocutorului.

Mărirea intervalului de ascultare activă (urmărind, participând afectiv la ce spune, facând efortul de a gândi ca acesta, având răbdare să termine ceea ce spune).

Trecerea de la ascultarea conţinuturilor informative din dialog la ascultarea sentimentelor, emoţiilor care pot fi neexprimate în mod direct.

Exersarea ascultării ne va permite să auzim mai mult decît ne spune celălalt cu glasul, cu vocea.

Verificarea dacă ceea ce am auzit și nu a fost verbalizat de partenerul de dialog este confirmat sau negat de el.

Empatia - această aptitudine specială în psihologie şi psihoterapie ar trebui să fie un comportament obișnuit pentru un creştin practicant care ţine cont de cuvintele Scripturii: ,,Primiţi-vă sufleteşte unii pe alții, precum şi Hristos v-a primit pe voi” (Rom.15,1-7). Disponibilitatea de a-i face loc celuilalt în sufletul tău în ciuda neînţelegerii, antipatiei, a diferenţelor mari între tine şi el este semnul iubirii care facilitează empatia la orice nivel (intelectual, afectiv, comportamental). Cine iubeşte nu mai are nevoie să înveţe să empatizeze... Dacă dorim calea cea mai scurtă spre comunicarea empatică este nevoie să învăţăm să iubim pe celălat..., să depăşim neputinţele și blocajele care ne arată cât de puţin iubim...