Slava deșartă sau vanitatea: De ce facem ceea ce facem?

În toate cele ce le lucrăm, Dumnezeu caută scopul: de lucrăm pentru El sau pentru altceva. Deci când vrem să facem un bine, nu plăcerea oamenilor, ci pe Dumnezeu să-L avem ca scop, ca privind întotdeauna spre El, pentru El să lucrăm; dacă vom face altfel, vom răbda și osteneala și vom pierde și răsplata. 

Mare lucru e a scutura din suflet lauda oamenilor

Atunci când ne îngrijorăm de dezaprobarea celorlalți și suntem mulțumiți când ne aprobă, când lucrăm pentru cuvintele de laudă care ni se par nouă că ne aduc „bucurie”, când suntem preocupați excesiv de modul în care arătăm și ne înfrumusețăm, ne împodobim, ne încălcăm demnitatea și principiile numai pentru „a fi în rând cu lumea”, când opiniile semenilor ne controlează, când credem uneori că întreaga noastră ființă, în adânc, este o mare comoară și așteptăm ca ceilalți s-o vadă, s-o recunoască și s-o descopere, când ne dorim să ocupăm poziții înalte și să fim în centrul atenției, slava deșartă e vie în inima noastră. Mare lucru este însă a scutura din suflet lauda oamenilor.

Când ne încredem în mod exagerat în propriile calități intelectuale: inteligență, memorie, creativitate, studiile superioare pe care le avem, limbile străine pe care le știm, talentul de a scrie, picta, vorbi, desena, sculpta etc., care nu sunt altceva decât daruri de la Dumnezeu și când ambițiile în domeniul politic, financiar, cultural, intelectual ne ocupă tot timpul, slava deșartă alimentează toate acestea.

Slava deșartă este viețuirea prefăcută

Potrivit Sfântului Ioan Scăratul, această patimă este o formă deosebit de subtilă şi periculoasă a viciilor umane deoarece stă foarte ușor lângă virtuți, pe care le poate perverti ori distruge aproape fără excepție. „De toate străduinţele se bucură slava deşartă. De pildă: sunt stăpânit de slava deşartă când postesc; dezlegându-l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor), iarăşi mă stăpâneşte slava deşartă, pentru modestia mea; îmbrăcându-mă în haine luxoase sunt biruit de ea, schimbându-le în haine nearătoase, iarăşi sunt stăpânit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tăcând, iarăşi sunt biruit de ea”, scrie Sfântul Ioan în Filocalia.

Slava deșartă este lepădarea simplității și viețuirea prefăcută. Știm că celor mândri, Domnul le stă împotrivă și El a risipit oasele celor ce plac oamenilor.

Ne simțim îndemnați să fim pe placul mai-marilor?

Să luăm bine aminte la noi înșine pentru a observa dacă nu cumva ne fură și pe noi acest duh al slavei deșarte. Ne simțim uneori îndemnați a căuta să fim în mod deosebit pe placul celor mai mari (din Biserică sau din societate)? Încercăm să intrăm sub pielea celor ce au stăpânirea, pentru a câștiga beneficii sau aprecieri? În aceste situații ne putem minți atât conștiința, cât și pe ceilalți, că suntem, de fapt, exemplari în ceea ce privește ascultarea și cinstirea celor mai mari.

Pentru o clarificare a problemei vă propun un mic test de cercetare lăuntrică. Să răspundem cu sinceritate la întrebările de mai jos:

  • Mă comport în alt fel în momentele în care sunt singur(ă) și știu că nu mă vede nimeni?
  • Spun tuturor despre nevoințele mele duhovnicești?
  • Mi se întâmplă să mă tot gândesc la ceea ce au zis alții despre mine sau la ceea ce le-am zis eu lor?
  • În activitatea mea, indiferent de domeniu, mă descurajez și renunț atunci când nimeni nu remarcă contribuția mea sau/și nu primesc aprecieri (laude), pe care am impresia că le merit?
  • Încep să mă apăr atunci când sunt criticat(ă)?
  • Vorbesc și mă comport de parcă aș fi experimentat adevăruri duhovnicești despre care doar am citit?
  • Am tendința de a-mi ascunde  greșelile și păcatele mele de ceilalți, chiar cu prețul de a minți?

Dacă am răspuns „da” la oricare dintre acește întrebări, slava deșartă este activă în sufletul nostru. Să nu deznădăjduim, ci să învățăm să fim smeriți.

Totdeauna mulţumirea I se cuvine Domnului

Problema principală este, de fapt, atitudinea noastră. De ce facem ceea ce facem? În toate cele ce le lucrăm, Dumnezeu caută scopul: de lucrăm pentru El sau pentru altceva. Deci când vrem să facem un bine, nu plăcerea oamenilor, ci pe Dumnezeu să-L avem ca scop, ca privind întotdeauna spre El, pentru El să lucrăm; dacă vom face altfel, vom răbda și osteneala și vom pierde și răsplata.

Sfântul Vasile cel Mare scria: „să pui atâta râvnă în a nu fi slăvit de oameni câtă râvnă pun alții în a fi slăviți, de-ți amintești de Hristos, Cel care a spus că cel care caută de buna sa voie laudă de la oameni și face binele pentru a fi văzut de oameni pierde răsplata de la Dumnezeu”.  

Spun Sfinții Părinți că începutul vindecării slavei deşarte e păzirea gurii şi iubirea necinstirii. Cînd noi chemăm slava deşartă sau cînd vine la noi trimisă de alţii, să ne aducem aminte de mulţimea păcatelor noastre şi ne vom afla nevrednici de cele spuse sau făcute. Cum să răspundem celor care ne laudă? „Slavă Domnului! Totdeauna mulţumirea I se cuvine Domnului.”

Părerea că știi nu te lasă să înaintezi în a ști

De mare folos în dezrădăcinarea acestei patimi  e smerita cugetare, care e începutul smereniei. Aceasta nu e o virtute a firii sau expresia neputinței, ci e izvorul smereniei, e harul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din cărți, nici de la îngeri, ci „de la Mine vă învățați că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”, ne spune Hristos.

Omul cu adevărat smerit fuge de laude și primește cu bucurie să fie învinuit de ceilalți. Este fericit să-i vadă pe semenii săi mai presus decât el. Omul mândru însă se teme să fie învinuit. Așadar, smerenia oferă celor care o practică realism, discernământ şi luciditate.

Sfântul Maxim Mărturisitorul scria: „Dacă dorești să te faci într-adevăr cunoscător și modest și să nu slujești patimii închipuirii de sine, caută pururea în făpturi ceea ce este ascuns cunoștinței tale. Și aflând foarte multe ce-ți sunt ascunse, te vei minuna de cunoștința ta și, înfrângându-ți cugetul și pe tine însuți, vei înțelege multe și mari lucruri, pentru că părerea că știi nu te lasă să înaintezi în a ști.” Tot efortul creștin are în vedere curățirea și desăvârșirea firii, și nu merite primite din afară. Iar desăvârșirea e o înaintare nesfârșită.

Mai există un fel de slavă - cea care vine de la Dumnezeu. Omul primește slavă de la Dumnezeu prin unirea cu Hristos; aceasta e singura slavă veritabilă și eternă care se cuvine omului, pentru că are suflet viu. Pe aceasta s-o râvnim și să lucrăm pentru a o dobândi.

„Doamne, ajută-mă să cunosc cât de mici sunt bunătățile pământești”

De ce merită să scoatem acest fals mângâietor din inimile noastre, generat adesea de măgulirile celorlalți sau de propria închipuire? Iată ce ne promite Sfântul Ioan Scărarul: „Oricare e neatins de această boală (cum numește el slava deșartă) e aproape de mântuire. Oricine suferă de ea, e înlăturat de la bunătățile sfinților.”

Ne putem îndemna pe noi înșine astfel: începând din acest moment voi avea grijă să nu mai atrag atenția celorlalți asupră-mi, voi înceta să vorbesc despre mine însumi/însămi mai mult decât e necesar, îmi voi ascunde și puținele mele nevoințe, nu voi mai dori să știu ce spun ceilalți despre mine, nu îmi voi mai aminti aprecierea drăguță pe care mi-a făcut-o cineva, nu mă voi necăji nici nu mă voi preocupa de faptul că cineva mă critică referitor la ceea ce am spus sau am făcut. Aceste eforturi, ca pașii unui copil, mă vor ajuta să pun începutul cel bun. Și toate acestea, cu înțeleapta sfătuire a duhovnicului și cu puterea rugăciunii: „Dumnezeul meu, cred întru Tine și mă rog Ție, întărește-mi credința! Te iubesc, sporește-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căința să prisosească! (…) Doamne, insuflă-mi grija să am întotdeauna conștiința dreaptă, înfățișare cuviincioasă, vorbire folositoare și purtare în bună rânduială. (...) Ajută-mă să cunosc cât de mici sunt bunătățile pământești și cât de mari sunt cele cerești, cât de scurt este timpul acestei vieți și cât de nemărginită este veșnicia. Amin.”

De la același autor

Ultimele din categorie