După o copilărie în care a gustat din paharul morții tatălui și o adolescență petrecută sub mantia marilor mănăstiri din Moldova, tânărul Ioan Naniescu, viitorul Mitropolit al Moldovei în perioada anilor 1875-1902, și-a căutat tihna tinereții pe meleaguri buzoiene.

Pentru că unchiul său, Teofilact, a primit ascultarea de a sluji în calitate de egumen al Mănăstirii Sfântului Prooroc Samuil din Focşani, Ioan Naniescu l-a însoțit departe de iubita Moldovă.

Călătoria vieții abia începea pentru el. În scurt timp, datorită vocii sale plăcute, dar și calităților sale muzicale în legătură cu muzica psaltică, a fost remarcat de către Episcopul Chesarie al Buzăului. Tocmai în aceea perioadă își deschidea porțile Seminarul Teologic din Buzău. În acest context, cuviosul Teofilact mijloceşte pe lângă episcopul Chesarie, ca Ioan să fie înscris la noua şcoală. Primind binecuvântarea, la 22 septembrie 1835, tânărul Ioan, de numai 17 ani, devine ucenic al episcopul cărturar de la Buzău.

Văzând dorința după viața călugărească a tânărului, Episcopul Chesarie l-a chemat sub mantia „braţelor părinteşti” în seara de 23 noiembrie 1835, după priveghere, în catedrala episcopală din Buzău. Ioan a devenit monahul Iosif, nume pe care l-a purtat până la buza mormântului din umbra Catedralei Mitropolitane de la Iași, nume pe care îl poartă și în Împărăția lui Dumnezeu.

La momentul final al călugăriei, Episcopul Chesarie i-a spus noul monah: „Ţi-am dat numele de Iosif, numele stareţului meu. De-i fi om de treabă, să ajungi ca el!”, îmbrăţişându-l cu multă căldură. Era vorba de întâiului episcop de Argeş, Iosif, cel care, la rândul lui, a fost naşul de călugărie pentru episcopul Chesarie, la Mănăstirea Antim.

A doua zi, duminică, 24 noiembrie 1835, în aceeaşi catedrală, la „slujba vlădicească săvârşită într-un chip deosebit de sărbătoresc”, episcopul Chesarie, „strigând din faţa uşilor împărăteşti vrednicia tânărului călugăr Iosif”, l-a hirotonit diacon pe monahul Iosif, împodobind pentru multă vreme slujbele divine ale Catedralei din Buzau.

După mulți ani de la aceste momente înălțătoare, diaconul Iosif avea să amintească, la înmormântarea Episcopolui Chesarie, cât a însemnat pentru el încrederea și numele oferit de către dascălul său: „Un părinte care ocroteşte şi un fiu duhovnicesc care s-a răsădit într-o minunată grădină duhovnicească şi, precum o rază a măreţului soare se odihneşte pe o tânără plantă, pe care la început o ajută în creşterea şi înflorirea ei, la fel şi raza cea luminoasă de înţelegere a episcopului Chesarie s-a odihnit pe tânărul venit din depărtări”.