Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!
Doamne, fă-mă să înţeleg ce trebuie să gândesc pentru ca sufletul meu să fie smerit.
Un diacon mi-a povestit: Mi s-a arătat satana şi mi-a zis: ,,Iubesc pe cei mândri şi ei sunt ai mei. Tu eşti mândru şi eu te iau cu mine”. Dar eu i-am răspuns satanei: ,,Eu sunt mai rău decât toţi”, şi satana s-a făcut nevăzut. Şi eu am fost ispitit în chip asemănător când mi se arătau demonii. Eram puţin înfricoşat, dar am spus: - Doamne, Tu vezi că demonii nu mă lasă să mă rog. Spune-mi ce trebuie să fac ca demonii să se depărteze de la mine. Şi Domnul a grăit în sufletul meu: - Sufletele celor mândrii suferă pururi din pricina demonilor. Şi eu am spus: - Doamne, fă-mă să înţeleg ce trebuie să gândesc pentru ca sufletul meu să fie smerit. Şi am primit acest răspuns în sufletul meu: - Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui! Din acea clipă am început să fac aşa şi sufletul meu şi-a găsit odihna în Dumnezeu.
(Cuviosul Siluan Atonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 2001, pp. 240-241)
Care este folosul duhovnicesc al postului?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro