Tineri, prea tineri ca să nu știe nimic...

Îmi cer iertare generației mele. Am trecut prin comunism fiind convinși, uneori cu insistențe vrednice de cauze mai bune, că trăim în cea mai perfectă dintre lumi. Desenele cu Mihaela, de la opt fără zece, dacă aveam curent, multă vreme ne-au fost singurul surâs. Apoi am descoperit că penele nu sunt doar de pasăre sau de înger, ci și de ulei, carne, pâine, căldură... 

Ne-am hrănit iluziile cu zâmbete și curaj rupte din Piff sau cu Rahan și deseori, pe când prindeam o gumă de mestecat în mână, o rupeam bucăți. Cum astăzi nu mai știm să împărțim nimic. Penare de lemn și stilouri chinezești ne obstinează încă din fotografiile de școlari cuminți și împăiați în bluzele cu pătrățele din perioada școlii primare. Creșteam când descopeream că ne schimbăm costumele de școală. Iar când mergeam spre liceu primul gest era să ne dăm jos cravatele roșii, tivite cu tricolor. Care deseori miroseau a ciorbă ori pireu, căpătau pete de fructe ori ștergeau sângerările încrâncenărilor noastre de cărăbuși fluorescenți. Ardeam pentru câte ceva, aprinși să ieșim din sărăcie ori să nu facem din ea normalitate. Lângă noi îmbătrâneau părinții noștri. Tinerii primei epoci de comunism. Care nu știau multe din cele trăite de contemporanii lor. Care, voit deseori, uitaseră de copilăria lor ucisă de un comunism venit ca o ghilotină valorică.

Unii se salvaseră tocmai pentru că fuseseră eliberați din sărăcie prin școală ori uniformizarea în sărăcie a societății. Cu foarte rare excepții, aici înscriind mai ales familiile foștilor deținuți politici, puțini aveam dimensiunea hidoșeniei anilor de început ai comunismului și ai anilor în care ne trăiam comunismul. Nici măcar nu intuiam ce vremuri idioate trăiam. Poate că suntem de vină. O vină pe care, maturi, ne-am asumat-o la Revoluție și, apoi, de fiecare dată când libertatea fragilă ne-a fost pusă în pericol. Fiecare după inima și vocația sa. Unii făcându-se aliați ideologiei care a rănit Țara atât amar de vreme. Lipsa de discernământ a politicienilor care nu au denunțat comunismul ca o blasfemie la adresa libertății de viață și proprietate a persoanei umane – mulți artefacte ale comunismului mascat în ideologie cu față umană –  a dus la uscata reacție socială și la blocarea în truismele nostalgiei comuniste a multora dintre cetățenii României. Unde mai pui că abia anul acesta, din grija IICCMER și sub excelenta coordonare a Lilianei Corobca, ne-a venit la mână prima sinteză asupra comunismului în Moldova sovietică (Panorama Comunismului în Moldova Sovietică, Polirom, 2019, 861 pg.), relevatoare pentru dezbinarea ce-o cultivăm încă între România și România Mare.

Lipsa de discurs limpede în delimitări de comunism, obstrucționarea adevărului și tergiversarea – ani lungi și grei pentru victime, ajunse amintiri în candele – unor analize reale asupra suferinței deținuților politici au făcut posibil ca în zilele acestea tineri cu stindard comunist să flegmeze pe fața martiriului a mii de oameni într-un gest care-i arată vrednici urmași ai celor pe care-i preaslăvesc. Sunt teribiliști, veți zice. Da. Cred. Ca Vasile Roaită, atârnați de ștreangul unei sirene care ne dovedește, a câta oară, că avem un deficit de atenție la istorie. Că, transformând istoria națională într-un lung șir de cenzuri și vedete trecătoare, am desființat adevărul istoric în favoarea dreptății de gașcă. Nici măcar nu ai ce le reproșa. Sunt, veți zice, un accident. Nu. Sunt lipsa vocației sfințitoare în care ne zbatem azi.

Am râs cântând remixuri la cântece comuniste, ne-am distrat făcând chefuri îmbrăcați în pionier, am plâns detractori ai demnității umane și am investit în personaje comice ucigași de oameni. Răul nu poate trece prin simpla lui ironizare. Am diluat atenția la rău prin așezarea lui în iluzoriu. Deși știam că prima minciună a diavolului este să spună că el – cu tot apanajul său ideologic – nu există. Niște tineri cu drapel comunist sovietic au agresat chipul unor morți vii. Cât de vii mai suntem pentru a nu ne lăsa morții batjocoriți vom vedea. Deocamdată o fantomă bântuie România. Tinerii marxiști ne-au arătat-o cu degetul...

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie