Toată creația participă la marele eveniment, adu­când întreită cântare de preamărire Sfintei Treimi. Prin întruparea Logosului întru Care „locuiește, tru­pește, toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), în adâncul de nepătruns al Sfintei Treimi nu s-a produs nicio schimbare sau alterare. Tot ceea ce se întâmplă este „spre iconomia plinirii vremilor” (Efeseni 1, 10), cum spune Sfântul Apostol Pavel, adică are loc spre împlinirea voii și lucrării lui Dumnezeu. Este evident faptul că nu putem înțelege pe deplin nici voia și nici lucrarea lui Dumnezeu, tocmai din cauza mărginirii gândirii și înțelegerii noastre logice, a faptului că sun­tem creaturi limitate, în care nemărginitul nu poate să încapă.

Cel care S-a mărit foarte (Psalmi 103, 1) și este lăudat după „mulțimea slavei Lui” (Psalmi 150, 2) nu poate să nu fie prezent în tot ceea ce se întâm­plă, însă la Betleem ni se oglindește un fapt paradoxal, care arată că atotputernicia lui Dumnezeu se poate revela și prin cea mai adâncă smerenie, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Care, Dumnezeu fiind în chip, [...] S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor; și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 6-7). Fără îndoială, acest fapt nu încape în limitele rațiunii noastre. Căutând sâ-l înca­drăm în categoriile logicii omenești, am putea vorbi de o depășire a planurilor ontologice, așa cum glăsuiește cântarea din dimineața de Crăciun: „Cel neîn­ceput Se începe”.

Astfel, Iisus a ales cea mai smerită cale de a intra în lume, arătându-Se asemenea unui prunc culcat în iesle și nu în palat strălucitor, cum s-ar fi cuvenit, după logica omenească, lui Dumnezeu Cel nemărginit în slava Sa (Luca 2, 10-12). Până și detaliile neobișnuite care însoțesc evenimentul sunt menite să vădească firea dumnezeiască cea necuprinsă a Noului-Născut.

(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 57-58)