Nu mi-am găsit nici un cuvânt altul care să ajungă în strălucire de Har Evanghelia Duminicii acesteia. O duminică în care Hristos ne îndeamnă să fim atenți la Pronia prin care Duhul Sfânt ne intră, rămâne și lucrează în viețile noastre. Mai prețioși decât crinii, decât iarba uscată și decât păsările cerului. Suntem mai de preț decât frumusețea necontenită a lumii și inconștiența noastră grăbită ne duce mereu în ispita de a nu ne crede mai buni decât doi bani. Cred, fundamental cred că. Evanghelia Duminicii acesteia – Matei 6. 22-33 – mi-a adus aminte „traducerea” liturgică a exigențelor ei. Din imnul Heruvic mi-a sunat în inimă:  Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm! De aici meditația cuvântului viu al Scripturii prin glasul Sfinților Părinți!

Aceștia, din trecut ori mai de aproape,  numesc lepădarea de grijile lumești „anexartisie” sau „tăierea voii”, considerând-o primul pas esențial către liniștea interioară (isihia) și unirea cu Dumnezeu. Grija obsesivă pentru lucrurile pământești este văzută ca o ancoră care îngreunează greu plutirea în apele liniștii a sufletului. Îl împiedică să se înalțe prin rugăciune în cerul lipsit de griji dar cu grijă pentru cei care caută Raiul. În teologia patristică, a te lepăda de grijile lumești nu înseamnă a deveni iresponsabil sau leneș, ci a schimba ordinea priorităților din viață. Sfinții disting între lucrarea necesară trupului (muncă, hrană, familie) și grijă (îngrijorarea, anxietatea, lăcomia). Munca este binecuvântată, dar îngrijorarea este păcat deoarece arată lipsă de încredere în pronia (purtarea de grijă) lui Dumnezeu. tot ei ne învață cum să ne rupem de robia minții.  Când mintea (nous) este împrăștiată în planuri, câștiguri și frici materiale, ea devine oarbă pentru realitățile spirituale. Care este soluția lor? E soluția Mântuitorului. Încredințarea totală în voia lui Dumnezeu. Omul face ce ține de el, iar rezultatul îl lasă în seama Creatorului.

Veți îngădui să adaug acestor reflecții câteva texte ale Părinților care argumentează cele exprimate mai sus. Astfel Sfântul Ioan Scărarul (Scara, Cuvântul 2) consemnează: „Cel ce a urât lumea a scăpat de întristare. Dar cel ce e împătimit de cele văzute, încă nu a scăpat de ea. Căci cum nu se va întrista când va pierde ceva? [...] Lepădarea de lume este punerea de bunăvoie a sufletului în rândul celor din urmă.” Altfel spus, e gândul meu, îngrijorarea naște tristețe și frică de pierdere. Doar cel care nu se mai lipește sufletește de bunuri găsește libertatea. Sfântul Isaac Sirul în Cuvinte despre nevoință ne oferă și el un text minunat:  „Precum nu este cu putință ca cineva să treacă marea cea mare fără corabie, așa nimeni nu poate trece la dragostea divină fără lepădarea de griji. Toată grija de cele pământești este ca un zid de piatră între suflet și Dumnezeu.” Aș îndrăzni a spune că dorința de a aduna averi sau de a controla viitorul blochează rugăciunea curată. Mintea plină de cifre și planuri nu Îl mai poate auzi pe Dumnezeu. Ori, cum spunea unul dintre părinții maia apropiați nouă, atunci când burta e plină se înfundă urechile care nu mai aud chemarea lui Dumnezeu. Aici aș consemna și un text al Sfântului Maxim Mărturisitorul (Capete despre dragoste) care consună la cele ce le-am amintit deja: „Nu mâncarea este rea, ci lăcomia pântecelui; nici banii, ci iubirea de argint; nici slava, ci slavoslovia deșartă. Iar dacă acestea nu sunt rele, nici lucrurile nu sunt rele, ci reaua întrebuințare a lor.” Merită să amintim omului modern că lumea materială este bună, fiind creată de Dumnezeu. Problema este atașamentul nostru bolnăvicios și transformarea lucrurilor în idoli. Și uneori transformarea propriilor noastre vise în vedenii de mărire. 

O abordare asemănătoare aflăm la Avva Dorothei, care în Învățături de suflet folositoare scrie:  „Aruncați grija voastră spre Domnul și El vă va hrăni. Să facem și noi cele ce sunt ale noastre, după puterea noastră, dar să nu ne îngrijorăm, ca și cum succesul ar depinde doar de noi.” În limbajul managementului timpului personal aș traduce mai simplu că în viață  Creștinul trebuie să fie harnic, dar conștient că roadele vin de la Dumnezeu. Această mentalitate alungă stresul și anxietatea modernă. Pentru aceea lepădarea de grijă presupune o pedagogie spirituală în care este prioritară rugăciunea scurtă, numită de binecuvântații părinți ai pustiei rugăciunea-săgeată, pentru forța și dinamica sa. Când gândurile de îngrijorare te copleșesc, folosește Rugăciunea lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”). Apoi dezvoltă-ți realismul, acceptă prezentul. Concentrează-te pe datoria momentului actual, fără a proiecta scenarii catastrofice în viitor. Iar exercițiul cel mai la îndemână rămâne milostenia, parte a procesului sărăcirii de sine. Ea aduce ruperea atașamentului de bani – ca o rupere a blestemului, deseori – căci prin dăruire către cei în nevoi slăbește și puterea grijilor lumești asupra inimii. Dai voință, iei putere. Dăruind descoperi că adevăratul dăruitor e cel care primește în numele Domnului.