Tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este din iubire de oameni

Cuvinte duhovnicești

Tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este din iubire de oameni

Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să iasă altceva mai bun, iar alteori îngăduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt răsplătiți, alții plătesc. Nimic nu este fără rost. Să știți că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, chiar și oameni să fie uciși, de pildă, este din iubire de oameni, pentru că Dumnezeu este milostiv.

Părinte, de ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple nenorociri?

Există multe cazuri. Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să iasă altceva mai bun, iar alteori îngăduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt răsplătiți, alții plătesc. Nimic nu este fără rost. Să știți că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, chiar și oameni să fie uciși, de pildă, este din iubire de oameni, pentru că Dumnezeu este milostiv. Prorocul Ilie câți a junghiat? 300 de popi ai lui Baal. Când le-a spus: „Rugați-vă și mă voi ruga și eu și al cărui foc se va aprinde singur, Dumnezeul aceluia este adevărat”, popii lui Baal au început să strige: „Auzi-ne, dumnezeul nostru, Baal, auzi-ne!”. Dar nu era nici glas, nici auzire.

Atunci Prorocul Ilie le spune: „Dumnezeul vostru are vreo îndeletnicire și nu vă aude. Strigați mai tare!”. Aceia continuau să strige și să-și taie, așa cum obișnuiau, trupurile lor cu cuțitele, ca să-i doară și să strige mai tare, și astfel să-i audă Baal. În cele din urmă, după ce n-au izbutit nimic, Prorocul Ilie a spus: „Udați lemnele mele! Faceți-o de trei ori!”. Atunci au aruncat apă o dată, de două ori, de trei ori. Lemnele s-au îmbibat cu apă, după care aceasta a început să curgă pe de lături. Atunci Prorocul Ilie s-a rugat și îndată a căzut foc din cer, care a ars tot ce era pus pe jertfelnic spre jertfă, încă și jertfelnicul împreună cu acelea. După aceea, a spus: „Prindeți pe slujitorii lui Baal, pentru că atrag poporul la idolatrie”, și i-a înjunghiat pe toți.

Mulți spun: „Bine, dar cum a junghiat Prorocul Ilie atâția?”. Dumnezeu nu este barbar și nici Prorocul Ilie nu a fost barbar. Popii idolilor înșelaseră atât de multă lume, încât Prorocul Ilie ajunsese să spună: Am rămas singur! Până acolo a ajuns. Iar Prorocul Ilie a pus capăt martiriului lor, pentru că popii sufereau mai mult din pricina propriilor lor junghieri, decât de cuțitul Prorocului. Durerea pricinuită de tăierile lor era mai mare. Și aceasta pentru că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este din iubire de oameni.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 117-118)