Trăieşti?

Cuvinte duhovnicești

Trăieşti?

Primeşte pe toată lumea cu bucurie în casa ta, cunoscând că şi tu trăieşti, fără a da ceva în schimb, în casa lui Dumnezeu, în acea casă a lui Dumnezeu spirituală şi universală care este Biserica...

Trăieşti în casa lui Dumnezeu într-o lume minunată.

Te bucuri fără plată de toate darurile bunătăţii şi mărinimiei lui Dumnezeu, care îţi sunt date din belşug de la natură, tot pe degeaba.

Trăieşti în casa lui Dumnezeu, în Biserică, în obştea celor mântuiţi, bucurându-te de toate darurile harului, pentru a ta mântuire. Deci nici tu nu sta la îndoială şi, pe cât îţi este cu putinţă, fă bine fratelui tău; fii bun chiar şi cu cei nemulţumitori şi răi, ca să poţi fi „fiu al Celui Preaînalt” (Luca 6, 35).

Primeşte pe toată lumea cu bucurie în casa ta, cunoscând că şi tu trăieşti, fără a da ceva în schimb, în casa lui Dumnezeu, în acea casă a lui Dumnezeu spirituală şi universală care este Biserica, cea care te pregăteşte pentru viaţa veşnică.

Ospătează-i cu bucurie şi fără să le ceri nimic în schimb pe cei ce vin în casa ta şi nu uita că şi tu te ospătezi zilnic de la masa Stăpânului, cu însuşi Preacuratul Său Trup şi Sânge.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 346)